Comisia Europeană îndeamnă constructorul auto german Volkswagen să îşi despăgubească toţi clienţii europeni pentru Dieselgate
Sursă foto: Das Auto
Comisia Europeană şi autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor din UE au îndemnat marţi constructorul auto german Volkswagen să îi despăgubească pe toţi consumatorii europeni, nu doar pe cei din Germania, pentru că i-a indus în eroare cu privire la emisiile poluante ale vehiculelor pe care le-au cumpărat, informează Reuters.
Volkswagen, cel mai mare constructor auto mondial, a recunoscut în 2015 că a utilizat un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, ceea ce a declanşat un şir de acţiuni în justiţie, inclusiv unele la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
"Deşi au fost decizii ale tribunalelor care au scos la lumină tratamentul incorect al consumatorilor de către Volkswagen, cu toate acestea constructorul auto nu este dispus să colaboreze cu organizaţiile pentru protecţia consumatorilor pentru a găsi soluţii adecvate pentru consumatori. Aşa cum am menţionat în scrisoarea mea trimisă companiei anul trecut, nu doar consumatorii cu domiciliul în Germania, ci toţi consumatorii trebuie despăgubiţi", a subliniat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.
Executivul comunitar a precizat că Volkswagen a informat Bruxelles-ul cu privire la punctul său de vedere conform căruia plăţile pentru consumatorii europeni cu domiciliul în afara Germaniei nu sunt justificate de vreme ce automobilele afectate nu au fost modificate pentru a îndeplini cerinţele legale, potrivit Agerpres.ro.
"Poziţia companiei nu s-a modificat, în pofida recentelor decizii în tribunalele UE şi naţionale şi de aceea Comisia şi autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor au decis să crească presiunile", a anunţat CE, într-un comunicat.
Dieselgate este cel mai mare scandal din istoria companiei Volkswagen, scandal care a costat grupul peste 32 de miliarde de euro sub formă de rechemări la service, amenzi şi cheltuieli juridice.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează