Compania aeriană HiSky anunţă că în luna aprilie a transportat 107.000 de pasageri - De 2,7 ori mai mult decât în aprilie 2022

Autor:  Mirea Andreea

Publicat:  29-05-2023

Actualizat:  29-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  hisky.aero

Compania aeriană HiSky anunţă că în luna aprilie a transportat 107.000 de pasageri - De 2,7 ori mai mult decât în aprilie 2022.

Compania aeriană HiSky anunţă că a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de pasageri transportaţi, în primele patru luni ale anului 2023. În luna aprilie 2023, HiSky a transportat 107.000 de pasageri, cel mai mare număr raportat pentru această lună, de la înfiinţarea companiei, informează News.ro.

”Compania aeriană HiSky a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de pasageri transportaţi, în primele patru luni ale anului 2023. Conform datelor raportate de companie, cu peste 260% mai mulţi pasageri au zburat cu HiSky în intervalul ianuarie-aprilie 2023, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Înainte de începutul sezonului de vară, perioada din an cu cel mai crescut volum al traficului aerian, datele publicate de companie confirmă nu doar consolidarea poziţiei acesteia pe piaţa din regiune dar oferă semnale clare şi asupra mult aşteptatei reveniri a cererii de transport aerian la nivelurile anterioare pandemiei”, anunţă compania.

În luna aprilie 2023, HiSky a transportat 107.000 de pasageri, cel mai mare număr raportat pentru această lună, de la înfiinţarea companiei. Comparativ, în aprilie 2022, numărul de pasageri a fost de 40.000. Acesta nu a fost însă singurul salt impresionant, în martie 2023, numărul de pasageri a atins 61.000, faţă de doar 11.000 în martie 2022, o creştere substanţială de 455%. În februarie, compania a raportat 47.000 de pasageri, faţă de 7.000 în 2022, în timp ce în ianuarie 2023, HiSky a transportat 51.000 de pasageri, în comparaţie cu 17.000 în ianuarie 2022.

Ritmul accelerat de creştere este şi un rezultat direct al extinderii portofoliului de rute operate, nu mai puţin de 12 rute noi, domestice şi internaţionale au fost deschise de companie, în ultimul an. În plus, la începutul lunii aprilie, în flota HiSky au intrat două aeronave noi, Airbus A321LR, cu 201, respectiv 220 de locuri, care au determinat o creştere a capacităţii operaţionale cu aproape 50%.

„Aceste cifre reflectă, în primul rând, încrederea pe care pasagerii ne-au acordat-o atunci când au ales să zboare cu noi pe rute operate, de altfel, şi de alte companii. Funcţionăm într-o piaţă extrem de competitivă. Sunt un susţinător al construcţiilor temeinice şi asta încercăm să facem la HiSky. Nu promitem mai mult decât putem duce pentru că, în definitiv, creşterea susţinută este cea care contează, pe termen lung. Rezultatele din prima parte a anului sunt într-adevăr spectaculoase însă nu reflectă în totalitate impactul celor două aeronave noi. Ne pregătim de o vară plină, cu o capacitate de transport de aproape 1.300 de locuri, aşadar suntem siguri că raportul de la finalul sezonului ne va prezenta noi recorduri”, spune Iulian Scorpan, CEO HiSky.

În luna aprilie, HiSky a sărbătorit primul milion de pasageri transportaţi, în primii doi ani de funcţionare. Având în vedere valorile înregistrate în primele luni din 2023, se aşteaptă ca până la finalul acestui an, numărul să depăşească pragul de 2 milioane. În prezent, HiSky operează din România zboruri internaţionale directe cu plecare de pe aeroporturile din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Baia Mare către Barcelona, Malaga, Tel Aviv, Bruxelles, Paris şi Dublin. Din Republica Moldova, pasagerii pot călători cu HiSky către opt destinaţii externe: Milano, Paris, Dublin, Frankfurt, Tel Aviv, Roma, Bologna şi Veneţia. În plus faţă de zborurile regulate, compania este şi principalul operator de curse charter, în parteneriat cu cei mai importanţi touroperatori din România şi Republica Moldova.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google