Compromisul PNL - PSD: Primari într-un singur tur pentru votul prin corespondență
Sursă foto: stiripesurse.ro
Alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin a fost moneda de schimb oferită de PNL către PSD pentru adoptarea legii votului prin corespondență, a declarat prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu.
''Este ori o speculaţie, ori o mică răutate, noi nu ne-am reevaluat poziţia. Am avut o poziţie principială, încă de anul trecut din Parlament. Nu s-a putut în acel moment pentru că majoritatea roşie, neagră, aş spune mai bine, dintre PSD şi UNPR a blocat accesul la această soluţie de vot prin două tururi'', a spus prim-vicepreşedintele liberal.
Cătălin Predoiu admite că s-a făcut un compromis politic cu PSD.
''Compromisul politic care s-a făcut atunci s-a făcut pentru a trece legea votului prin corespondenţă care era aştepată de cetăţeni, în special de diaspora şi a fost o decizie politică, după părerea mea, singur care se putea lua în acel moment. Acum încercăm să îmbunătăţim această lege, nu văd nimic criticabil atunci când vrei să îmbunătăţeşti această lege. Cine se aseamănă se adună. Din păcate avem înca forţe retrograde, antidemocratice în Parlamentul României. Acest protocol PSD-UNPR nu-şi propune altceva decât să restrângă exerciţiul dreptului la vot'', a susţinut Predoiu.
Citește și Frământările politice la zi. Ce șanse are astăzi votul în două tururi?
Explorează subiectul
Articole Similare
24-08-2025
Știrile Zilei
SONDAJ CURS Situație politică complicată în București. Cine ar putea câștiga Primăria Capitalei / Bucureștenii ar prefera amânarea alegerilor sau un interimat
23-08-2025
Știrile Zilei
Țările europene din care oamenii vor să plece: Milioane de europeni își părăsesc casa pentru a fi chiriași printre străini
15-07-2025
Politic Scan
Când Președintele uită Constituția, iar presa îi cere s-o ignore
11-07-2025
Politică
SONDAJ CURS – Scăderi pe linie pentru Coaliție după luarea măsurilor de austeritate. PSD se menține la pragul psihologic de 20%
09-07-2025
Politic Scan
PM Bolojan, in telephone conversation with Ukraine's PM, welcomes effors of Kyiv authorities to achieve just peace
08-07-2025
Știrile Zilei
EXCLUSIV Sponsorii lui Nicușor Dan din campanie rămân un mister: ANI refuză să ofere datele și invocă decizia CCR
07-07-2025
Social
VIDEO Interviu cu președinta CSM: Magistrații nu sunt o castă privilegiată / Pleacă judecătorii, rămâne haosul / Cetățeanul va plăti nota reformei fără dialog
30-06-2025
Externe
EXCLUSIV Biserica Ortodoxă Română, răspuns tranșant pentru ambasadorul ucrainean la București: ‘Statul ucrainean nu respectă propriile sale legi’
29-06-2025
Politică
SONDAJ CURS| Efectul Nicușor Dan se resimte puternic în București: USR conduce, urmat de PSD și AUR
13-06-2025
Sinteze
Atacul Israelului în Iran e operațiunea Mossad: misiuni clandestine în țară, cu agenți sub acoperire, care au pregătit loviturile devastatoare
11-06-2025
Știrile Zilei
DOCUMENT| Judecătorii CCR explică decizia care aruncă în aer declarațiile de avere
04-06-2025
Politică
Comentează