Consumul de marijuana creşte riscul de atac de cord, insuficienţă cardiacă şi AVC (studii)

Autor:  Mirea Andreea

Publicat:  07-11-2023

Actualizat:  07-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  Getty Images

Consumul de marijuana creşte riscul de atac de cord, insuficienţă cardiacă şi AVC (studii)

Două studii au constatat că adulţii vârstnici care consumă marijuana prezintă un risc mai mare de atac de cord sau de accident vascular cerebral la spitalizare comparativ cu cei care nu utilizează acest stupefiant, fiind, totodată, mai predispuşi să dezvolte insuficienţă cardiacă dacă sunt consumatori zilnici, relatează marţi DPA/TCA, conform Agerpres.

Cele două studii, care nu au fost deocamdată publicate, au fost prezentate luni la sesiunile ştiinţifice ale Asociaţiei Americane a Inimii (AHA) din Philadelphia, Statele Unite.

Ambele studii au exclus consumatorii de canabis care fumează şi tutun, pentru a se putea concentra exclusiv pe efectele cardiovasculare ale consumului de marijuana.

AHA nu recomandă consumul de tutun sau de marijuana din cauza potenţialelor efecte dăunătoare asupra inimii, plămânilor şi vaselor de sânge.

"Cele mai recente cercetări cu privire la consumul de canabis indică faptul că fumatul şi inhalarea acestuia sporesc concentraţiile de carboxihemoglobină din sânge (monoxid de carbon, un gaz otrăvitor) şi de gudron (materie parţial arsă), efecte similare celor ale inhalării (fumului) unei ţigări cu tutun, ambele fiind asociate cu boli ale muşchiului cardiac, dureri toracice, tulburări de ritm cardiac, atacuri de cord şi alte afecţiuni grave", a declarat profesorul Robert Page de la Facultatea de Farmacie şi Ştiinţe Farmaceutice Skaggs a Universităţii din Colorado, citat într-un comunicat.

Numărul persoanelor de 65 de ani şi peste această vârstă care au declarat că fumează marijuana sau consumă produse comestibile care conţin canabis a crescut în ultimii ani, ajungând chiar să se dubleze între anii 2015 şi 2018, potrivit postului american de televiziune CNN.

Unul dintre studiile prezentate luni a constatat că un consum frecvent de marijuana are un efect negativ asupra persoanelor cu boli cronice, precum hipertensiune, nivel ridicat de colesterol sau diabet.

Cercetătorii au constatat că persoanele care consumă marijuana prezintă un risc cu 20% mai mare de atac de cord sau de accident vascular cerebral (AVC) la spitalizare.

Mai mult, pe termen scurt, fumatul de marijuana poate conduce la hipotensiune, putându-se ajunge astfel la accident vascular cerebral. Pe termen lung, consumul de marijuana poate duce la creşterea tensiunii arteriale, cu risc de dezvoltare a unor probleme cardiovasculare.

Cel de-al doilea studiu, sponsorizat de Institutele Naţionale de Sănătate din SUA, a constatat că persoanele care consumă zilnic marijuana au fost mai predispuse să dezvolte insuficienţă cardiacă - atunci când inima nu pompează suficient de bine şi de eficient sânge oxigenat pentru a susţine alte organe interne - prin comparaţie cu persoanele care au declarat că nu fumează.

Aproximativ 6,2 milioane de adulţi din Statele Unite suferă de insuficienţă cardiacă, potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor din SUA.

"Dorim să punem la dispoziţia populaţiei informaţii de înaltă calitate cu privire la consumul de marijuana şi care pot contribui la informarea factorilor de decizie politică la nivel statal, pentru a-i educa pe pacienţi şi pentru a-i îndruma pe profesioniştii din domeniul sanitar", a declarat autorul studiului, Yakubu Bene-Alhasan de la Spitalul Medstar Health din Baltimore, citat într-un comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 31 aug 21.13 min

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 1 seot

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un raport Eurostat dezvăluie o problemă extrem de gravă a României: Este una dintre cele mai afectate țări din Europa

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

S-a aflat ce ne 'îmbătrânește' inima: Totul pleacă din farfurie. Aceste alimente efectiv o 'torturează', abia mai reușește săraca să bată - spun specialiștii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

O boală frecventă a copilăriei are un efect total neașteptat pe termen lung: Generează probleme inclusiv în viața de adult

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Acces mai rapid la tratament: Cabinet de Boli Infecțioase, înființat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Experți: Primele orientări standardizate pentru gestionarea bolilor inflamatorii intestinale în sarcină

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Model în Sănătate: 'Vindecarea începe atunci când sufletul își recapătă liniștea și speranța' - Alina Ion, fondatoarea Spitalului 'Sfântul Sava cel Sfințit'

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Inovație medicală: Un stetoscop dotat cu AI poate diagnostica insuficiența cardiacă, bolile de valve și aritmiile în doar 15 secunde

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover