FOTO | Un copil a produs panică în Capitală - Două apeluri la 112, după ce s-a tras cu pistolul în mașini. Ce au descoperit polițiștii

Autor:  Florin Pușcaș

Publicat:  14-01-2023

Actualizat:  15-01-2023

Două apeluri la 112 au pus polițiștii pe jar, sâmbătă seara, oamenii legii fiind nevoiți să caute un presupus atacator cu pistol. În cele din urmă, s-a descoperit că un copil de 10 ani a tras cu un pistol de jucărie, cu bile de plastic, în direcția unor mașini din trafic. Părinții copilului au fost amendați cu câte 1000 de lei. Primul „atac” a avut loc în Sectorul 1, iar cel de-al doilea în Ferentari, la intersecția Giurgiului cu Toporași.

Sâmbătă, 14 ianuarie 2023, în jurul orei 19.30, Secția 16 Poliție a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 4, în urma unei șicane, cu un alt participant la trafic, o persoană, ce se afla pe bancheta din spate a autoturismului condus de acesta, ar fi tras cu un pistol în direcția apelantei, provocându-i o stare de temere.

În urma celor sesizate, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică al Secției 16 Poliție au efectuat verificări în zonă, iar la scurt timp au depistat autoturismul în cauză.

S-a procedat la legitimarea ocupanților, un bărbat și 2 femei.

Fiind întrebat despre cele sesizate, bărbatul a declarat faptul că fiul acestuia, în vârstă de 10 ani, ar fi tras cu un pistol de jucărie.

Totodată, în zona adiacentă a fost identificat și minorul, care avea asupra sa pistolul de jucărie și bile din material plastic, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Secției 16 Poliție.

De asemenea, în cursul acestei zile, un bărbat a sesizat DGPMB -Secția 2 Poliție, cu privire la faptul că, în zona Sectorului 1, dintr-un auto s-a tras cu un pistol de jucărie, cu bile din material plastic, asupra vehiculelor în mers, dar acesta nu se mai afla la fața locului și nu a dorit să ofere mai multe detalii.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat că în ambele cazuri sunt implicate persoanele depistate în această seară.

În acest sens, părinții minorului în cauză au fost sancționați contravențional, de polițiștii, conform prevederilor Legii nr. 61/1991R, cu suma de 1.000 de lei fiecare.

content-image

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover