Coreea de Nord: Un student american a fost condamnat la 15 ani de muncă forţată
Sursă foto: stiripesurse.ro
Un student american care a recunoscut că a furat materiale de propagandă a fost condamnat de justiţia din Coreea de Nord la 15 ani de muncă forţată pentru crime împotriva statului, a anunţat miercuri agenţia oficială chineză Xinhua, potrivit AFP.
Această condamnare a fost pronunţată de Curtea Supremă a Coreii de Nord, a adăugat agenţia într-o scurtă ştire de la Phenian.
Presa oficială nord-coreeană nu a confirmat imediat condamnarea lui Otto Warmbier, 21 de ani, student al Universităţii din Virginia.
Tânărul a fost arestat în ianuarie în timp ce se pregătea să părăsească ţara. Ulterior, el a mărturisit că a furat un banner inscripţionat cu un slogan politic, într-o zonă rezervată pentru personalul hotelului din Phenian unde era găzduit în cadrul unei vizite organizate.
Această arestare a intervenit într-un moment sensibil. Coreea de Nord efectuase cu câteva zile înainte al patrulea test nuclear, iar Statele Unite au preluat conducerea campaniei pentru a obţine din partea Naţiunilor Unite adoptarea unei rezoluţii care înăspreşte considerabil sancţiunile împotriva Phenianului, lucru care s-a întâmplat la începutul lunii martie.AGERPRES
North Korea sentences U.S. student to 15 years hard labor https://t.co/ahIWNW1e9Y pic.twitter.com/9QUECRJ84q
— CNN (@CNN) March 16, 2016
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează