Explicațiile Prințului Charles după acuzațiile de corupție: Anunțul făcut de biroul moştenitorului tronului britanic

Autor:  Remus Vlad, Redactor

Publicat:  26-06-2022

Actualizat:  27-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  Reuters

Donaţiile în scop caritabil acceptate de prinţul Charles al Marii Britanii au fost gestionate corect, a anunţat duminică biroul moştenitorului tronului britanic după ce ziarul The Sunday Times a relatat că prinţul a primit trei milioane de euro în numerar de la un fost premier al Qatarului, unii dintre aceştia fiindu-i înmânaţi în pungi, relatează Reuters.

The Sunday Times a afirmat că prinţul Charles a acceptat banii cu trei ocazii şi i-au fost înmânaţi personal de şeicul Hamad bin Jassim bin Jaber Al Thani între 2011 şi 2015.

"Donaţiile caritabile primite de la şeicul Hamad bin Jassim au fost predate imediat uneia dintre organizaţiile caritabile ale prinţului, care ne-a dat asigurări că au fost urmate toate procesele corecte", a anunţat duminică biroul prinţului Charles într-un comunicat.

The Sunday Times a precizat că nu există nicio sugestie că plăţile ar fi fost ilegale.

Grupul anti-monarhie Republic a afirmat că va cere lansarea unei anchete.

În noiembrie, Michael Fawcett, mâna dreapta a prinţului Charles timp de zeci de ani, a renunţat la rolul său de conducere a uneia dintre principalele organizaţii de caritate ale prinţului britanic la câteva săptămâni după ce The Sunday Times a afirmat că ar fi oferit titluri onorifice în schimbul unor donaţii.

Poliţia metropolitană şi Comisia de Caritate din Marea Britanie investighează în legătură cu aceste informaţii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover