Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a ajuns la aproape 80 dolari
Sursă foto: Pixabay
Preţurile petrolului au continuat să crească, iar cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a ajuns la aproape 80 dolari, în pofida temerilor privind introducerea de restricţii pentru a stopa răspândirea variantei Omicron a coronavirusului, transmite Reuters.
Marţi la prânz, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut cu 0,55 dolari sau 0,7%, ajungând la 79,15 dolari, după ce dimineaţă atinsese 79,85 dolari.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' a urcat cu 0,73 dolari, sau 1%, ajungând la valoarea de 76,30 dolari, după ce anterior atinsese 76,92 dolari.
Ambele cotaţii sunt cele mai ridicate din această lună.
Anul acesta, cotaţia barilului de petrol Brent a urcat cu peste 60%, pe fondul reducerii producţiei de către grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) şi al deficitului de cărbune şi gaze.
"Sprijinul a venit în urma întreruperii producţiei în Ecuador, Libia şi Nigeria şi a aşteptărilor privind o nouă scădere a stocurilor de ţiţei în SUA", a apreciat Giovanni Staunovo, analist la UBS.
Cei trei producători de ţiţei au declarat cazuri de forţă majoră luna aceasta din cauza lucrărilor de mentenanţă şi a închiderii unor zăcăminte.
Investitorii aşteaptă reuniunea grupului OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) din 4 ianuarie, unde ar urma să se decidă dacă va intra în vigoare planificata majorare a producţiei cu 400.000 barili pe zi (bpd) din februarie.
Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimarea privind cererea globală de ţiţei în trimestrul patru din 2021, din cauza preţurilor ridicate ale energiei, dar a menţinut prognoza privind o creştere solidă în 2022, peste nivelul anterior pandemiei, potrivit Agerpres.ro.
În raportul său lunar, OPEC a previzionat că în ultimele trei luni din acest an cererea globală de petrol va fi de 99,49 milioane de barili pe zi (bpd), o scădere de 330.000 faţă de estimarea de luna trecută.
Pentru anul viitor, OPEC se aşteaptă la o creştere a cererii globale de petrol cu 4,15 milioane de barili pe zi, până la 100,8 milioane bpd, peste nivelul din 2019.
Creşterea preţurilor la petrol, gaze naturale, cărbune şi energie electrică alimentează presiunile inflaţioniste la nivel global şi încetineşte revenirea economică.
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează