COVID-19 face victime și printre animale în India - O leoaică a murit într-un parc zoologic
Sursă foto: stiripesurse.ro
O leoaică a murit într-un parc zoologic din statul indian Tamil Nadu după ce a contractat maladia COVID-19, în timp ce alţi opt lei au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, a anunţat sâmbătă un reprezentant al acestui stabiliment, citat de DPA.
Angajaţii de la Parcul Zoologic Arignar Anna, amenajat în apropiere de Chennai, au observat o serie de simptome, precum pierderea apetitului, secreţii nazale şi accese ocazionale de tuse, în rândul unei familii de lei, săptămâna trecută.
Administratorii parcului au trimis la un laborator de testare mai multe probe biologice prelevate de la acele animale. Nouă dintre lei au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus şi unul dintre ei, femela Neela, în vârstă de nouă ani, a murit joi, a precizat un reprezentant al parcului zoologic.
Leoaica părea să fie asimtomatică şi nu prezenta secreţii nazale cu o zi înaintea morţii sale. Probele biologice au fost trimise pentru analize suplimentare la două institute de cercetare.
Toţi leii testaţi pozitiv sunt ţinuţi sub observaţie medicală strictă şi urmează un tratament coordonat de o echipă de experţi de la Universitatea de Medicină Veterinară şi Ştiinţe ale Animalelor din statul Tamil Nadu.
Printre ei se află şi două exemplare în vârstă - unul de 23 de ani şi altul de 19 ani -, care sunt monitorizate cu mare atenţie.
Angajaţii parcului zoologic au respectat cu stricteţe toate protocoalele anti-COVID-19 şi deocamdată nu este cunoscut felul în care animalele au fost infectate, a declarat un reprezentant al stabilimentului.
Toţi îngrijitorii şi asistenţii care lucrează în acest parc zoologic au fost vaccinaţi împotriva COVID-19. Angajaţii care distribuie hrana animalelor sunt testaţi cu regularitate, iar mâncarea este tratată într-o cameră cu lumină ultravioletă.
Îngrijitorii, medicii veterinari şi ceilalţi angajaţi poartă în fiecare zi echipamente de protecţie sanitară atunci când pătrund în ţarcurile animalelor şi în zonele de safari.
Parcul zoologic a fost închis pentru vizitatori începând din data de 20 aprilie, în contextul în care numărul cazurilor de COVID-19 a crescut în statul indian Tamil Nadu în timpului celui de-al doilea val al pandemiei.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează