Creștinii se revoltă: Israelul, acuzat de 'încălcarea libertății religioase' după intervenția brutală a Poliției la o înmormântare

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  16-05-2022

Actualizat:  17-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

O organizaţie reprezentând 12 culturi creştine a condamnat luni intervenţia poliţiei israeliene la înmormântarea jurnalistei palestiniene Shireen Abu Akleh, evocând o încălcare a libertăţii religioase, relatează Reuters şi AFP, informează Agerpres.

Acţiunile de vineri ale poliţiei au constituit o "invazie şi o recurgere disproporţionată la forţă ... (şi) o încălcare gravă a normelor şi reglementărilor internaţionale, inclusiv a dreptului fundamental la libertatea religioasă", se arată într-un comunicat al grupului Bisericile creştine din Ţara Sfântă.

Administratorul apostolic al patriarhatului latin al Ierusalimului a subliniat la rândul său într-o conferinţă de presă la Spitalul Sf. Iosif, exprimându-se în numele episcopilor din Ţara Sfântă, că "poliţia a pătruns într-o instituţie medicală creştină, dând dovadă de lipsă de respect faţă de Biserică, faţă de instituţia sanitară, faţă de memoria morţilor".

Poliţia israeliană a anunţat sâmbătă că va deschide o anchetă privind acţiunile ofiţerilor săi în timpul înmormântării, cu o zi înainte, la Ierusalim, a jurnalistei postului Al-Jazeera, în urma unui val de critici privind represiunea poliţiei asupra celor care purtau sicriul.

Jurnalista, în vârstă de 51 de ani, cu dublă cetăţenie palestiniană şi americană, a fost împuşcată miercuri în cap în timp ce acoperea mediatic un raid militar israelian în tabăra de refugiaţi din Jenin, în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967. Ea purta o vestă antiglonţ pe care scria "presă" şi o cască de reporter.

În timp ce sicriul părăsea spitalul Sfântul Iosif din Ierusalimul de Est, sectorul palestinian al oraşului de asemenea ocupat de Israel, poliţia a pătruns în incinta unităţii şi a încercat să disperseze o mulţime care flutura steaguri palestiniene (video cu momentul aici). Sicriul aproape că a căzut din mâinile celor care îl purtau, care au fost loviţi de poliţişti înarmaţi cu bastoane, dar au fost prins in extremis, potrivit imaginilor difuzate pe reţelele de socializare şi la televiziune.

Aceste episoade au avut loc pe fondul unei tensiuni ridicate la Ierusalim, unde aproximativ 10.000 de palestinieni s-au adunat pentru a-şi lua rămas bun de la jurnalista veterană, originară din oraş.

Decizia poliţiei israeliene de a investiga aceste evenimente a venit ca răspuns la un val de critici din partea comunităţii internaţionale, inclusiv a guvernului american, Uniunii Europene şi Consiliului de Securitate al ONU.

Directorul spitalului, Jamil Koussa, a declarat luni pentru France Presse că a discutat cu poliţia vineri, în faţa spitalului, insistând ca aceasta să permită "derularea paşnică" a funeraliilor. Poliţia a avertizat atunci că dacă persoanele în doliu intonează cântece naţionale palestiniene sau arborează drapele, cortegiul funerar va fi blocat, a menţionat Koussa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google