Crucea Roșie vrea schimb de ostatici dintre Israel și Hamas să se desfășoare în privat
Sursă foto: X
Comitetul Internațional al Crucii Roșii, care facilitează actualele schimburi de ostatici între Israel și Hamas în cadrul acordului de încetare a focului din Gaza, a cerut sâmbătă ca viitoarele schimburi să aibă loc „în privat”.
„CICR este din ce în ce mai îngrijorat cu privire la condițiile din jurul operațiunilor de eliberare. Îndemnăm insistent toate părțile, inclusiv mediatorii, să își asume responsabilitatea de a se asigura că viitoarele eliberări sunt demne și private”, a transmis CICR într-o declarație, informează AFP, citată de The Guardian.
Sâmbătă a avut loc al cincilea schimb de ostatici din prima fază a acordului semnat, scrie mediafax.ro.
Președintele Isaac Herzog a declarat că starea celor trei ostatic israelieni eliberați sâmbătă reprezintă „o crimă împotriva umanității”, în timp ce familiile victimelor Hamas au comparat-o cu imagini din Holocaust, scrie The Times of Israel.
„Aproape insuportabil să vezi ostaticii slăbiți forțați să acorde interviuri unui ”reporter” al Hamas. A-i prezenta astfel este încă o crimă teribilă a teroriștilor”, a scris, pe rețeaua X, Steffen Seibert, ambasadorul Germaniei în Israel.
Serviciul Penitenciar al Israelului a confirmat că a eliberat sâmbătă 183 de prizonieri și deținuți palestinieni, în timpul celui de-al cincilea schimb al acordului de încetare a focului din Gaza între Hamas și Israel.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează