CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a transferat-o pe daneza Ida-Marie Dahl
Sursă foto: news.ro
Echipa feminină de handbal CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a transferat-o pe jucătoarea daneză Ida-Marie Moesgaard Dahl, care va juca din vară la formaţia ardeleană, a anunţat clubul, miercuri, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
''Am ales să îmi continui cariera la Bistriţa pentru că aici am găsit o îmbinare perfectă între ceea ce se întâmplă pe terenul de joc şi marile aspiraţii ale clubului. Vin în România să mă dezvolt ca jucătoare, iar echipa din Bistriţa este fără îndoială cea la care voi putea face acest lucru. Sunt nerăbdătoare să fac parte din acest proiect interesant şi ambiţios al Bistriţei şi abia aştept întâlnirea cu suporterii", a declarat pivotul danez.
În vârstă de 24 de ani, Ida-Marie Dahl vine la Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud după cinci sezoane petrecute la Viborg HK, fosta campioană a Europei. Anterior, a mai evoluat pentru trei ani la Ajax Copenhaga.
La nivel de senioare şi-a trecut în palmares un locul secund în Danemarca în sezonul 2020-2021 şi o medalie de argint în EHF European League, în sezonul 2021-2022.
A fost campioană europeană la junioare (2015), vicecampioană mondială la junioare (2016) şi vicecampioană europeană de tineret (2017) cu Danemarca. În 2016, la Campionatul Mondial de junioare a primit titlul de ''cel mai bun pivot''.
Din 2018, când a debutat în naţionala de senioare a Danemarcei, a adunat 10 selecţii în tricoul acesteia. Ida-Marie a făcut parte din lotul lărgit al Danemarcei pentru Campionatul European din 2022.
Gloria anunţase la finalul anului trecut transferul interului dreapta polonez Natalia Nosek (ESBF Besancon), tot pentru sezonul viitor. De asemenea, şi-au prelungit contractele extremele dreapta Sonia Seraficeanu, Zeljka Nikolic, extrema stânga Paula Posavec, portarul brazilian Renata Arruda şi portarul român Yuliya Dumanska.

Articole Similare
30-08-2025
Știrile Zilei
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
30-08-2025
Știrile Zilei
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
30-08-2025
Sport
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
30-08-2025
Sport
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
30-08-2025
Sport
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
30-08-2025
Sport
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
30-08-2025
Știrile Zilei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
30-08-2025
Sport
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
30-08-2025
Sport
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
30-08-2025
Sport
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
30-08-2025
Sport
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
30-08-2025
Sport
Comentează