Cuba îşi va uni cele două valute pe 1 ianuarie 2021
Sursă foto: cubanet.org
Cuba va pune capăt la 1 ianuarie 2021 sistemului său cu două monede, unic în lume şi în vigoare de 26 de ani, urmând să păstreze una singură, a anunţat joi preşedintele Miguel Diaz-Canel, informează vineri AFP preluat de agerpres.
Măsura, care a fost anunţată de ani de zile şi amânată în mod constant, este menită să facă economia cubaneză mai uşor de înţeles pentru investitorii străini.
"Considerăm că sunt îndeplinite condiţiile pentru a anunţa începerea acestei reforme de la 1 ianuarie 2021, cu un curs de schimb unic de 24 de pesos cubanezi pentru un dolar", a anunţat preşedintele cubanez într-o intervenţie televizată, în care a apărut alături de fostul preşedinte şi prim-secretar al Partidului Comunist, Raul Castro.
"Amintim importanţa acestei sarcini care ne va aduce ţara în cele mai bune condiţii pentru transformările de care are nevoie actualizarea modelului nostru economic", a adăugat el.
Liderul comunist a recunoscut că aceasta este "una din cele mai complexe sarcini" cu care se confruntă Cuba, afectată deja de "efectele înăspririi embargoului (american), situaţia pandemiei de COVID-19, criza economică internaţională şi impactul asupra economiei noastre".
În realitate, acest proces amânat de ani de zile în aşteptarea celui mai potrivit moment, începe în cele din urmă în cel mai defavorabil context în care economia cubaneză se aşteaptă la o contracţie de 8%, conform previziunilor comisiei Cepal, comisia economică a ONU pentru America Latină.
Reforma va elimina peso-ul cubanez convertibil (CUC), aliniat cu dolarul american şi lansat în 1994 pentru a însoţi şi ulterior a înlocui această deviză. Va rămâne doar peso-ul cubanez (CUP), care valorează de 24 de ori mai puţin.
Această unificare are loc în contextul în care autorităţile cubaneze au reintrodus dolarul în octombrie 2019, odată cu deschiderea magazinelor de electrocasnice şi produse alimentare unde se poate plăti doar în dolari.
Întreprinderile de stat, care beneficiază de o rată de conversie mai redusă a CUP faţă de dolar, se vor confrunta cu o creştere a costurilor de producţie şi, prin urmare, cu o creştere a preţurilor.
Guvernul de la Havana a anunţat deja că va creşte semnificativ salariile pentru a compensa inflaţia ridicată care este de aşteptat să se producă.
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează