Dacian Cioloș vorbește despre demiterea ministrului Sănătății

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  19-02-2016

Actualizat:  19-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto:  monitorulcj.ro

Premierul Dacian Cioloş a spus vineri, la Piteşti, când a fost întrebat dacă intenţionează să-l demită pe ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, că o astfel de măsură nu reprezintă o prioritate.

"Nu asta e prioritatea", le-a răspuns premierul ziariştilor, la finalul declaraţiei pe care a susţinut-o după vizita la Spitalul de Pediatrie Piteşti.

Dacian Cioloş a făcut ulterior, după instalarea noului prefect de Argeş, alte precizări cu privire la cazul bebeluşilor bolnavi, arătând că i-a cerut ministrului Sănătăţii să ia măsuri pentru eliminarea disfuncţionalităţilor existente în sistemul medical.

Citește și: Antena 3 a făcut plângere penală: Vezi împotriva cui

"V-am spus că au fost disfuncţionalităţi care sper eu să fie corectate, dar încă nu am toate elementele ca să pot să îmi spun un punct de vedere final. E în continuare un raport care trebuie redactat şi la Ministerul Sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte sursa de infecţie, am înţeles că ministerul a apelat şi la experţi de la un centru european care trebuie să-şi spună punctul de vedere şi l-am rugat pe domnul ministru să vină şi să-mi spună ce măsuri are de gând să ia ca să nu mai avem acest gen de disfuncţionalităţi privind circulaţia informaţiilor între spitale", a declarat premierul.

Întrebat ce concluzii i-au fost prezentate în urma verificărilor efectuate de Corpul de Control la Spitalul de Pediatrie Piteşti şi Direcţia de Sănătate Publică Argeş, Dacian Cioloş a răspuns că nu a primit încă raportul.

Citește și: Șeful Trustului Intact a plecat de la discuțiile cu ANAF: Cum a reușit să provoace iar revoltă

Anterior, premierul Cioloş a declarat, la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, că "problemele mari au trecut" în cazul bebeluşilor bolnavi, însă ancheta trebuie să continue, pentru a se identifica sursa epidemiei.

"Problemele mari au trecut. Mai sunt câţiva copii care sunt internaţi, la Bucureşti, la Marie Curie, dar înţeleg totuşi că problemele mari au trecut. Trebuie să vorbim de două lucruri pe care va trebui să le clarificăm : sursa, cauza acestei epidemii (...) Înţeleg că se lucrează, nu s-a identificat cauza. E o situaţie foarte curioasă pentru că sunt copii, pacienţi provenind din zone diferite, dar cu aceeaşi problemă. Ancheta continuă", a spus Cioloş.

Citește și: Gigi Becali, proces cu milioane de euro pagubă

Al doilea lucru despre care şeful Guvernului a spus că trebuie lămurit este circuitul informaţiei între instituţii.

"Problema care m-a preocupat este circuitul informaţiei, modul în care s-au petrecut lucrurile după ce copiii au ajuns la spital, şi aici ajung la concluzia că sunt câteva deficienţe care vor trebui clarificate şi reparate. Înţeleg că este o procedură de circulaţie a informaţiei între diferitele spitale (...) însă pe mine m-a surprins faptul că Direcţia Sanitară Judeţeană a aflat din presă de această informaţie, şi nu, aşa cum ar fi trebuit, dintr-o bună circulaţie a informaţiei între spitalul de aici şi spitalul de la Bucureşti. Aici i-am spus domnului ministru (al Sănătăţii - n.r.) că mă aştept să ia măsurile pentru ca regulile, procedurile, care există chiar să fie respectate şi să nu ne limităm doar la o amendă care e acordată doar atunci când nu se respectă aceste proceduri. Aştept analiza domnului ministru, pe mine, dincolo de faptul de a cădea, sau nu, capete, mă interesează să rezolvăm o problemă şi să nu persistăm în aceeaşi greşeală", a precizat premierul.

Citește și: S-a aflat cum s-a format Pământul / VIDEO

Totodată, Cioloş a constatat că spitalul de Pediatrie din Piteşti nu are epidemiolog şi a apreciat că asemenea spitale ar trebui să aibă printre priorităţi angajarea unui medic cu această specialitate.

"Un lucru care nu ştiu cât ar fi avut impact pozitiv, sau nu, aici, faptul că spitalul nu are epidemiolog şi totuşi pentru un spital de pediatrie mi se pare important să fie printre priorităţi. Problema nu poate fi rezolvată pe termen scurt, dar trebuie să găsim o modalitate şi de stimulare salarială şi apoi să vedem cum putem prioritiza anumite spitale, pentru că mai ales spitalele pentru copii mi se pare esenţial să aibă epidemiolog", a mai spus prim-ministrul.

Citește și: A început mitingul Antena 3 / LIVE TEXT + LIVE VIDEO + FOTO

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover