Daria Saville, Danielle Collins şi Naomi Osaka, în sferturile de finală ale turneului Miami Open

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  28-03-2022

Actualizat:  29-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Australianca Daria Saville, beneficiara unui wild card şi locul 249 mondial, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului Miami Open, după ce a trecut de revelaţia Lucia Bronzetti, din Italia, venită din calificări, conform news.ro.

Saville, fostă Gavrilova, fost număr 20 mondial, va disputa primul sfert de finală la un turneu WTA 1000 după cinci ani (Roma - 2017), după ce a trecut de italianca de pe locul 102 WTA, venită din calificări şi ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky loser, scor 5-7, 6-4, 7-5, în trei ore de joc.

În sferturi, Saville va evolua contra învingătoarei din meciul dintre elveţianca Belinda Bencic, favorită 22 locul 28 mondial, şi belarusa Aliaksandra Sasnovici, locul 60 WTA.

Americanca Danielle Collins, favorită 9, a învins-o în doar 66 de minute pe tunisianca Ons Jabeur, cap de serie 8, scor 6-2, 6-4, şi a acces în sferturi, unde o va întâlni pe japoneza Naomi Osaka, locul 77 mondial, care a trecut de Alison Riske, din SUA, locul 50 mondial, scor 6-3, 6-4.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover