Deputatul PSD Elena Dinu face lista groazei: Pași concreți în combaterea violenței domestice

Autor:  Loredana Codruț

Publicat:  02-11-2022

Actualizat:  02-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  arhiva personala

Deputatul PSD de Giurgiu Elena Dinu anunță pași concreți în combaterea violenței domestice și face o listă a groazei, care conține victimele abuzului domestic.

„...Respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educaţia globală şi din demnitatea omului, iar toate aspectele violenţei fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale”, se arată într-o Rezoluţie a Parlamentului European, elaborată încă din data de 11 iunie 1986.

Violența domestică este, din păcate, încă un fenomen îngrijorător în România, în ciuda eforturilor făcute de instituțiile responsabile ale statului pentru diminuarea acestuia.

De la începutul acestui an, 33 de femei au murit în urma abuzurilor partenerilor de viață, în aceeași perioadă fiind emise 5.043 ordine de protecție.

De asemenea, numai la numărul de telefon gratuit pus la dispoziția victimelor violenței domestice de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, s-au înregistrat în acest an 3.700 de apeluri, sute de femei fiind trimise către locuințele protejate ale statului pentru a scăpa de calvarul îndurat zilnic.

Un pas extrem de important în pedepsirea aspră a agresorilor a fost înfăptuit recent, odată cu începerea utilizării brățărilor electronice de către Ministerul de Interne, în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale. Din păcate însă, în prezent se folosește un număr infim din aceste brățări electronice achiziționate de autorități pentru a monitoriza agresorii.

Subliniez că este vital ca autorii faptelor de violență domestică să știe că nu vor putea perpetua la infinit actele de agresiune asupra femeilor și că vor suporta rigorile legilor.

Proiectele destinate prevenirii și combaterii violenței domestice inițiate de ministrul PSD Gabriela Firea sunt lăudabile și consistente, acestea urmând a fi transpuse și în Strategia Națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022-2027, document aflat în faza finală a aprobării.

În paralel cu eforturile responsabililor guvernamentali de a reduce la maximum acest fenomen alarmant, este nevoie de creșterea implicării societății civile în combaterea apariției și perpetuării acestor cazuri, pentru că este nefiresc ca în România să mai existe situații în care mame, soții sau bunici să fie omorâte în bătaie de către partenerii de viață.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google