Descinderi DNA la București, Brăila și Tulcea în dosarul șefului Jandarmeriei Brăila: Schema complexă, cu interpuși!
Sursă foto: ProBraila
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac, joi, nouă percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Brăila şi Tulcea, într-un dosar în care este vizat un funcţionar cu funcţie de conducere din Jandarmerie. Presa locală scrie că este vorba despre şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila, care ar fi gestionat aducerea de muncitori din Asia pentru firme pe care le deţinea prin interpuşi.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, în perioada 2023-2025, de către un funcţionar public cu funcţie de conducere din cadrul Jandarmeriei Române”, a transmis DNA.
Joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 9 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Brăila şi Tulcea, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.
Publicaţia debraila.ro a relatat, citând surse judiciare, că este vizat şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila, colonelul Iulian Albăceanu. El ar deţine afaceri prin interpuşi, gestionând inclusiv aducerea de muncitori din Asia pentru aceste firme.
Conform sursei citate, Albăceanu a fost ridicat de DNA din Bucureşti.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează