Descoperire incredibilă: Stridiile pot duce la eliminarea superbacteriilor care ucid oameni

Autor:  Loredana Codruț

Publicat:  22-01-2025

Actualizat:  22-01-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  freepik.com

Soluția la eliminarea bacteriilor rezistente la antibiotice ar putea sta chiar în alimentația noastră. O proteină descoperită în sângele stridiilor australiene ar putea ajuta în lupta împotriva superbacteriilor rezistente la antibiotice, potrivit unui studiu, informează Xinhua. Într-un nou studiu publicat marţi, o echipă de la Southern Cross University (SCU) din Australia a descoperit că o proteină din sângele stridiei de stâncă din Sydney este capabilă să ucidă bacteriile, precum şi să sporească eficacitatea unor antibiotice împotriva unei serii de bacterii.

În testele de laborator, s-a constatat că proteina era eficientă în uciderea Streptococcus pneumoniae şi Streptococcus pyogenes, bacteriile care cauzează pneumonie, respectiv faringită streptococică.

Atunci când a fost utilizată împreună cu antibioticele, proteina le-a făcut pe acestea din urmă să devină de două până la 32 de ori mai eficiente în uciderea bacteriilor Staphylococcus aureus şi Pseudomonas aeruginosa.

Cercetătorii au declarat că studiul susţine potenţiala utilizare a produselor naturale din stridii pentru tratarea infecţiilor bacteriene. Ei au constatat că proteina nu este toxică pentru celulele umane, indicând faptul că ar trebui să fie posibilă optimizarea unui antibiotic sigur şi eficient din sângele de stridie.

Superbacteriile rezistente la antimicrobiene (AMR), precum şi bacteriile, virusurile, ciupercile şi paraziţii care nu mai răspund la antibioticele concepute pentru a le ucide, au fost identificate ca o ameninţare majoră la adresa sănătăţii publice globale.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, infecţiile care au dezvoltat AMR pot fi dificil sau imposibil de tratat, crescând riscul de răspândire a bolii, de îmbolnăvire gravă, de invaliditate şi de deces. Echipa de cercetare a descoperit că proteina stridiilor poate ucide agenţii patogeni bacterieni din biofilme, comunităţi de organisme care se lipesc între ele, permiţându-le să evite antibioticele şi sistemul imunitar uman.

"S-a constatat că proteinele din hemolimfa stridiilor împiedică formarea biofilmelor şi perturbă biofilmele, astfel încât bacteriile rămân disponibile pentru expunerea la antibiotice în doze mai mici", a declarat coautoarea studiului Kirsten Benkendorff, de la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie din cadrul SCU.

Ea a spus că descoperirea le oferă o mare oportunitate cercetătorilor şi industriilor de acvacultură şi farmaceutică de a colabora la dezvoltarea unui nou antibiotic.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 31 aug 21.13 min

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 1 seot

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un raport Eurostat dezvăluie o problemă extrem de gravă a României: Este una dintre cele mai afectate țări din Europa

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

S-a aflat ce ne 'îmbătrânește' inima: Totul pleacă din farfurie. Aceste alimente efectiv o 'torturează', abia mai reușește săraca să bată - spun specialiștii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

O boală frecventă a copilăriei are un efect total neașteptat pe termen lung: Generează probleme inclusiv în viața de adult

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Acces mai rapid la tratament: Cabinet de Boli Infecțioase, înființat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Experți: Primele orientări standardizate pentru gestionarea bolilor inflamatorii intestinale în sarcină

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Model în Sănătate: 'Vindecarea începe atunci când sufletul își recapătă liniștea și speranța' - Alina Ion, fondatoarea Spitalului 'Sfântul Sava cel Sfințit'

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Inovație medicală: Un stetoscop dotat cu AI poate diagnostica insuficiența cardiacă, bolile de valve și aritmiile în doar 15 secunde

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google