Descoperire istorică a specialiştilor în nucleul Pământului

Autor:  Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat:  11-01-2017

Actualizat:  11-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Oamenii de știință japonezi cred că au identificat „elementul lipsă” din nucleul Pământului. Oamenii de știință au ţinut să identifice, zeci de ani, acest element, crezând că el, după fier și nichel, constituie o parte semnificativă din nucleul Pământului. Experimentele care imită temperaturile ridicate și presiunile mari din interiorul planetei sugerează că este vorba despre siliciu, iar cea mai recentă descoperire ar putea contribui la o mai bună înțelegere a creării lumii, conform rador.

„Noi credem că o componentă semnificativă este Siliciul, aproximativ 5% din greutatea nucleului Pământului ar putea fi explicat prin aliajele de siliciu cu fier și nichel”, a declarat pentru BBC NEWS şeful echipei de cercetători, Eiji Ohtani de la Tohoku University. Oamenii de ştiinţă presupun că partea centrală a Pământului este o minge solidă cu un diametru de aproximativ 1.200 de kilometri. El se află la o adâncime prea mare pentru ca oamenii de știință să îl poată analiza în mod direct și, de aceea, apelează la undele seismice care trec prin această zonă pentru a afla din ce este alcătuită. Nucleul Pământului este format în principal din fier, care reprezintă aproximativ 85 % din greutatea sa, și nichel (10%). În încercarea de a descoperi din ce sunt constituite cele cele 5% din greutatea nucleului care a mai rămas, Eiji Ohtani și echipa sa au făcut aliaje de fier și nichel, și le-au amestecat cu siliciu. După aceea, le-au expus unor presiuni și temperaturi mari, de genul celor care există în nucleu, și au constatat că acest amestec corespunde rezultatelor furnizate de datele seismice din interiorul Pământului. Profesorul Ohtani subliniază faptul că prezența siliciului urmează să fie confirmată și că aceasta nu exclude prezența altor elemente. „Aceste experimente foarte dificile sunt foarte interesante, deoarece pot oferi o perspectiva asupra aspectului nucleului Pământului în momentul în care s-a format în urmă cu acum 4,5 miliarde de ani, atunci când nucleul a început să se separe de părțile stâncoase ale Pământului”, comentează profesorul Simon Redfern de la Universitatea din Cambridge. „Cu toate acestea, unii oameni de știință au susţinut recent că și oxigenul este o parte importantă a nucleului Terrei”, iar profesorul Redfern susţine că această cunoaștere a componentelor nucleului îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine condițiile care au predominat la momentul formării Pământului, și, în special, pentru a răspunde la întrebarea dacă în stadiul incipient al nucleului a fost mai mult sau puțin oxigen. În cazul în care în miezul Pământului, în urmă cu mai mult de patru miliarde de ani, era o cantitate mai mare de siliciu, așa cum arată rezultatele studiului lui Ohtani, aceasta ar însemna că restul planetei a fost relativ bogată în oxigen. În cazul în care, nucleul a aspirat oxigenul, aceasta ar însemna că stratul stâncos din jurul miezului a fost sărăcit de acest element.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover