Directorul Castelului Huniazilor anunță măsuri drastice după umilirea copilului în scaun cu rotile
Sursă foto: stiripesurse.ro
Sorin Tincu, directorul Castelului Corvinilor de la Hunedoara, a reacționat după ce tatăl unui copil în scaun cu rotile a povestit cum s-au comportat cu ei angajații de la castel când a mers cu băiatul lui, pe 4 septembrie, să viziteze obiectivul turistic.
„Doresc să îmi exprim regretul pentru respectivul incident, fără precedent în activitatea noastră, ce reprezintă un exces de zel al unui angajat al Castelului Corvinilor și nu o regulă impusă la vizitarea monumentului, fapt confirmat foarte corect de către d-voastră prin redarea conținutul convorbirii telefonice pe care ați avut-o în prealabil cu unul din angajații Castelului și în care nu vi s-au prezentat eventuale restricții la vizitarea monumentului. În momentul în care mi s-a adus la cunoștință, în calitate de director al Castelului Corvinilor am dispus permiterea imediată și nerestricționată a accesului cu respectivul cărucior rulant, cum de altfel prevede și legislația în vigoare. Regretăm profund neplăcerile create și vă asigur că persoanele implicate vor fi sancționate pentru modul neprofesional în care au gestionat respectiva situație, ce reprezintă o pată pe obrazul întregii echipe care își desfășoara activitatea în Castelul Corvinilor”, a scris, pe Facebook, directorul Castelului Corvinilor, Sorin Tincu.
Citește și: SURSE - Bubuie și în Pro România scandalul din ALDE: efectele colaterale ajung la Mircea Diaconu .
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează