Directorul Deutsche Bank investește masiv în acţiunile băncii pe care o conduce
Sursă foto: getty
Directorul Deutsche Bank, Christian Sewing, va cheltui 15% din salariul net lunar pentru a achiziţiona acţiuni la banca pe care o conduce, începând din luna septembrie, arată un document remis de cea mai mare bancă germană autorităţilor de reglementare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Documentul reprezintă o punere în practică a unei promisiuni făcute de Christian Sewing în luna iulie a acestui an, când a anunţat o restructurare majoră a băncii. Atunci Sewing a promis că va investi "o parte substanţială" din salariul său fix în banca pe care o conduce.
Sewing va cumpăra acţiuni Deutsche Bank în valoare de aproximativ 21.250 euro în data de 22 a fiecărei luni până la finele anului 2022, se arată în comunicatul oficial. Aceasta înseamnă o investiţie totală de aproximativ 850.000 de euro, plecând de la ipoteza că Sewing va deţine poziţia de CEO până atunci.
Citește și: SURSE - Eugen Nicolicea a tras paiul scurt în Parlament
Acţiunile Deutsche Bank au atins un minim istoric de 5,78 euro pe acţiune la data de 16 august 2019. Luni, în jurul orei 12:00 GMT, acţiunile celei mai mari bănci germane erau cotate la 6,64 euro per titlu, în creştere 1,1%.
Potrivit ultimul raport anual al Deutsche Bank, banca îşi recompensează pe directorul general cu un salariu de 3,4 milioane de euro pe an la care se adaugă bonusuri care sunt influenţate atingerea unor performanţe individuale şi la nivel de companie. La data de 15 februarie anul curent, Christian Sewing deţinea un pachet de 73.237 acţiuni Deutsche Bank.
Cel mai mare grup bancar din Germania, Deutsche Bank, trece printr-o amplă reorganizare după trei ani consecutivi de pierderi, o retrogradare din partea Standard & Poor's şi ratarea testelor de stres derulate de Rezerva Federală americană.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează