Dirijorul Christian Badea şi violoncelistul Denis Shapovalov, în concert la finalul stagiunii Filarmonicii George Enescu

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  19-06-2021

Actualizat:  19-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  adevarul.ro

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă, pe 24 şi 25 iunie, în finalul stagiunii 2020 - 2021, de maestrul Christian Badea, prim-dirijor principal al FGE, iar solist va fi celebrul violoncelist Denis Shapovalov, potrivit news.ro.

Programul include uvertura operei „Răpirea din serai”, de Wolfgang Amadeus Mozart, „Variaţiunile rococo pentru violoncel şi orchestră”, de Piotr Ilici Ceaikovski, şi simfonia nr. 4, în la major, op. 90, „Italiana”, de Felix Mendelssohn. Solist va fi celebrul violoncelist Denis Shapovalov, care a câştigat în 1998 cel de-al XI-lea Concurs Internaţional Ceaikovski, fiind distins cu premiul I şi Medalia de Aur.

Citește și: Locurile și FELUL în care BANII din firmele Adamescu au fost DAȚI judecătorilor TB

„Suntem bucuroşi să-l avem alături de noi pentru acest final de stagiune pe excelentul muzician şi violoncelist Denis Shapovalov, o personalitate foarte interesantă şi creativă. Compozitor si dirijor, Denis priveşte arta ca pe un mod de viaţă, bucurându-se de fiecare moment cu o prospeţime şi un entuziasm apreciat de publicul internaţional. Am avut plăcerea să colaborez cu el la Moscova şi la Sankt Petersburg, cu Filarmonica, în concerte care celebrau memoria lui Mstislav Rostropovici”, a transmis maestrul Christian Badea. „Mozart, Ceaikovski şi «Italiana» de Mendelssohn mi se par lucrări foarte potrivite pentru un final de stagiune pe care îl dorim pozitiv şi plin de speranţă pentru revenirea la activitatea normală din toamnă”, a subliniat prim-dirijorul Filarmonicii.

Despre violoncelistul Denis Shapovalov, legendarul Mstislav Rostropovici spunea că are un „talent strălucitor”, de care „poate fi mândru în faţa întregii lumi”.

„Performanţa lui Shapovalov relevă entuziasmul său tineresc”, nota News Journal, în timp ce Oxford Times puncta că solistul „este de o mare profunzime”.

Din cauza restricţiilor impuse în contextul epidemiologic, vor fi puse în vânzare 370 bilete, sala mare a Ateneului Român fiind ocupată în proporţie de 50%. Preţurile biletelor sunt 100 şi 110 lei.

Pentru a susţine activitatea Filarmonicii „George Enescu", procesatorul de plăţi nu percepe la acest concert comisionul de 4% din valoarea biletului.

Pentru a evita aglomeraţia şi formarea de grupuri, accesul în sală se face cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google