Discursul ținut de Klaus Iohannis la decorarea lui Octav Bjoza
Sursă foto: stiripesurse.ro
Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, l-a decorat luni, 22 decembrie a.c., în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, pe domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.
Vă prezentăm alocuțiunea susținută de preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis:
„Stimate domnule Bjoza, doamnelor şi domnilor, încep prin a vă felicita pe dumneavoastră şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România pentru această distincţie, cea mai înaltă decoraţie a statului român. O meritaţi din plin. Ziua de astăzi este una specială, este prima zi de exercitare efectivă a mandatului de preşedinte şi ziua în care marcăm 25 de ani de la prăbuşirea dictaturii comuniste. Am spus deja de mai multe ori că numeroase lucruri trebuie să se schimbe în România, iar evenimentul la care sunteţi prezenţi este, cu siguranţă, o dovadă în acest sens. Este prima decoraţie pe care o confer în calitate de preşedinte al României şi, de aceea, am ţinut în mod special ca aceasta să fie acordată dumneavoastră, în chip simbolic, în numele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România din câteva motive. Înainte de toate, pentru că mandatul meu va fi unul al respectului faţă de toate valorile noastre, aşadar şi faţă de eroii şi martirii noştri, întrucât o naţiune nu poate avea viitor fără a-şi respecta, înainte de toate, trecutul. În al doilea rând, pentru că în 25 de ani România a găsit puţine prilejuri de a împărtăşi bucuria cu aceşti oameni care au luptat împotriva comunismului şi şi-au sacrificat tinereţea, familia, viitorul şi speranţele pentru a salva ideea de libertate şi demnitate. În al treilea rând, pentru că prin acest moment vreau să marchez începutul unui nou capitol în istoria noastră recentă, un preşedinte care pune în valoare înainte de toate modelele din societate, iar foştii deținuţi politici reprezintă cu siguranţă repere de moralitate pentru tânăra generaţie. La vârsta de 20 de ani, domnul Bjoza a fost arestat şi întemniţat de către Securitate şi a fost condamnat pe nedrept, fiind obligat să suporte supliciul anilor de detenţie şi să cutreiere nu mai puţin de 14 locuri de detenţie. Până în 1989 a fost persecutat continuu de autorităţile comuniste, dar acest lucru nu l-a împiedicat nicidecum să militeze după Revoluţie pentru idealurile de libertate şi democraţie.
Doamnelor şi domnilor,
Prin această decoraţie, eu, astăzi, aici, recunosc şi onorez sacrificiul şi curajul de care au dat dovadă femeile şi bărbaţii care au suferit şi au pierit pentru libertate în vremea comunismului şi în zilele lui decembrie 1989. Când s-a instaurat comunismul peste România, în 1945, acum aproape 70 de ani, nimeni nu îşi imagina că acesta se va prăbuşi jumătate de veac mai târziu, în decembrie 1989. Comunismul s-a instalat prin crime şi abuzuri şi a continuat să se impună pe întreaga sa existenţă prin teroare şi minciună. Vreme de 45 de ani, puterea a fost exercitată de un grup de privilegiaţi, care au instaurat un regim ilegitim, regim care a lichidat proprietatea privată, a distrus societatea civilă, a interzis partidele politice, a schimbat prin forţă forma de guvernământ, a nimicit piaţa liberă, a lichidat valorile tradiţionale, a persecutat credinţele şi practicile religioase şi a abandonat suveranitatea României. Lupta anticomunistă a fost dusă pe multe fronturi, individual sau colectiv, iar astăzi ştim că sute de mii de oameni s-au opus dictaturii. Acest lucru trebuie cunoscut de către tânăra generaţie, iar societatea noastră este obligată să acţioneze cu fermitate în această direcţie. Fie că vorbim de partizani, de ţărani care s-au opus colectivizării, de români care îşi apărau regele, de credincioşi care nu voiau să îşi abandoneze cultul, de reprezentanţi ai minorităţilor etnice fideli tradiţiilor, de membri ai partidelor democratice care nu s-au lăsat manipulaţi, de femei care nu au acceptat politica pronatalistă a regimului, de muncitori care nu s-au lăsat minţiţi sau de cetăţeni revoltaţi din 1989, cu toţii au spus: «Nu comunismului!». Duşmanii de clasă, cum au fost numiţi, au fost sistematic anihilaţi, sute de mii de oameni închişi în închisori de exterminare, deportaţi, supuşi la muncă forţată în lagăre, dar cea mai mare dramă este că regimul comunist a distrus elitele, resursa fundamentală a unei naţiuni. Prin distrugerea acestor destine, comunismul a furat pentru 45 de ani şansa României de a se occidentaliza, de a evolua firesc, de a beneficia de reală libertate şi prosperitate. Acesta este bilanţul negru al comunismului, însă cel mai drept judecător pentru un regim este naţiunea română însăşi, care prin Revoluţia Română a declarat dictatura vinovată de cei 45 de ani de sărăcie, umilinţă şi teroare. Marcăm în aceste zile 25 de ani de la Revoluţia Română şi încă există numeroase controverse cu privire la acest eveniment. Aceste controverse nu vor înceta, până când adevărul juridic nu va fi scos la iveală, pentru că de adevărul istoric se vor ocupa, fără îndoială, istoricii. Am spus-o deseori, o repet aici: societatea românească nu s-a vindecat complet de bolile trecutului. Faptul că astăzi există încă oameni cu mâinile pătate de sânge, care au săvârşit crime în timpul comunismului sau în timpul Revoluţiei şi care se plimbă liberi arată, de fapt, incapacitatea noastră, ca societate, de a-i găsi şi pedepsi pe cei vinovaţi. Din acest punct de vedere, consider că este dreptul şi obligaţia justiţiei de a-i identifica şi a-i aduce în faţa legii pe cei care se fac vinovaţi, fie că vorbim despre torţionarii din anii 1950-1960 sau despre cei care au comis crime şi abuzuri la Revoluţie. Din acest punct de vedere, consider că este dreptul şi obligaţia justiţiei de a-i identifica şi a-i aduce în faţa legii pe cei care se fac vinovaţi, fie că vorbim despre torţionarii din anii 1950-1960 sau despre cei care au comis crime şi abuzuri la Revoluţie. În încheiere, daţi-mi voie să vă urez sărbători fericite şi un An Nou mai bun, un An Nou fericit!”, a spus Iohannis.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează