Dobânzile pe 10 ani ale României au atins cel mai ridicat nivel din februarie 2014

Autor:  Remus Vlad, Redactor

Publicat:  18-03-2020

Actualizat:  18-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Costurile de finanţare ale statului, pe scadenţa 10 ani, s-au majorat, săptămâna asta, la cel mai ridicat nivel din 2014 încoace, pe fondul creşterii generalizate a dobânzilor la titlurile suverane din regiune şi întreaga lume, anunță MEDIAFAX.

Evoluţia a apărut în contextul planurilor economice de salvare care au la bază emiterea de datorie. "Curba randamentelor (graficul care reflectă, la un moment dat, ratele de dobândă la titlurile de stat, pe piaţa secundară, pe toate scadenţele - n.red.) s-a deplasat în sus, în medie cu 27 puncte bază, creşterea ratelor de dobândă fiind mai pronunţată pe scadenţele medii-lungi: la 10 ani cu 35.5 puncte bază la 5.48% (cel mai ridicat nivel din februarie 2014)", scrie Andrei Rădulescu, analist şef pe secţia macroeconomie la Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după active. Spre cea de-a doua parte a zilei de miercuri, rata de dobândă pe scadenţa de 10 ani a continuat să crească, la 5.84%, cel mai ridicat nivel din decembrie 2012.

Citește și: Coronavirusul lovește și în Loteria Română! Începând de astăzi vor fi închise agențiile loto

Evoluţia este în convergenţă cu creşterea dobânzilor din regiune şi din lume şi vine şi pe fondul intensificării percepţiei de risc pe pieţele financiare internaţionale. La turbulenţele internţionale se adaugă provocărilor interne, printre care nivelul deja ridicat al deficitului public, care este acum estimat de analiştii ING Bank să sară de 5% chiar şi fără aplicarea majorării cu 40% a pensiilor din septembrie (efort bugetar de 24 mld. lei).

Înainte de criza coronavirusului, deficitul bugetar era prognozat la 3,59% din PIB, ceea ce însemna că România trebuia să împrumute 40,5 miliarde de lei pentru a finanţa cheltuielile din buget. Situaţia nu s-a schimbat fără o rectificare bugetară, însă la va vulnerabilitatea actuală a României – singura ţară din UE cu deficit peste 3% în 2019 – se adaugă obligatoriu şi necesarul de finanţare pentru plata datoriei deja emisă, care reprezintă alte aproximativ 47 miliarde de lei de împrumutat.

Citește și: Cercetătorii au descoperit! Cât timp rezistă coronavirusul în aer

Pentru România, problema finanţării şi a costurilor de finanţare a fost întotdeauna de actualitate pentru că necesarul a crescut în fiecare an din ultimele trei decenii, depăşind putinţa băncilor locale. Rămâne de văzut cât de acută va deveni această problemă în actuala criză, puternic destabilizatoare, şi implicit pe viitorul apropiat. Un lucru pozitiv se dovedesc a fi împrumuturile mari efectuate în primele două luni ale anului de către Ministerul de Finanţe, însă trebuie amintit, ilustrativ, că Ministerul de Finanţe nu a reuşit să împrumute în ultimele zile 1,27 miliarde de lei. În zilele de joi, 12 martie, şi luni, 16 martie, băncile au refuzat să oferteze statul, preferând în schimb să păstreze lichidităţile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google