Doi copii căutaţi de familie, găsiţi de poliţişti în mai puţin de două ore

Autor:  Mirea Andreea

Publicat:  28-01-2025

Actualizat:  28-01-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Doi copii în vârstă de 11 ani, care luni dimineaţa au plecat împreună spre un magazin din oraşul Balş şi nu au revenit la domiciliu până seara, au fost găsiţi de poliţişti în aproximativ două ore după ce au fost sesizaţi de către familia minorilor, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Copiii au fost găsiţi de poliţişti în oraşul Balş şi au fost încredinţaţi familiilor.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Olt, faptul că minorii nu au revenit acasă a fost sesizat prin apel la 112 luni, la ora 17,40, de către un bărbat din Balş, tatăl unuia dintre copii.

El a spus că minorii au plecat în jurul orei 11,00 la un magazin din localitate şi nu s-au mai întors acasă.

"Imediat după primirea apelului, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Balş au demarat căutările, acţionând cu promptitudine şi profesionalism. Datorită eforturilor coordonate şi rapide, cei doi minori au fost găsiţi în siguranţă pe raza oraşului, în mai puţin de două ore de la sesizare. Din verificările efectuate, s-a constatat că minorii nu au fost victime ale vreunei infracţiuni, fiind ulterior încredinţaţi familiilor lor", a precizat sursa citată.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt punctează importanţa sesizării imediate a autorităţilor în astfel de situaţii şi subliniază angajamentul poliţiştilor de a interveni rapid pentru siguranţa comunităţii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover