Două centre de zi pentru adulți cu dizabilități, modernizate complet în Argeș prin PNRR
Sursă foto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia
Două Centre de Zi destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, localizate în Piteşti şi Mioveni (judeţul Argeş), au fost reabilitate şi renovate cu finanţare europeană în valoare totală de aproape 2,612 milioane de lei, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), informează Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de Facebook a instituţiei.
Potrivit sursei citate, ministrul de resort, Simona Bucura-Oprescu, a vizitat Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Piteşti şi Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni.
"Folosim cu responsabilitate banii din fonduri europene pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai vulnerabili dintre noi. Investiţiile finalizate prin PNRR în centrele pentru persoanele cu dizabilităţi din Argeş nu sunt doar proiecte de infrastructură, ci dovezi concrete ale respectului şi grijii pe care le datorăm fiecărei persoane aflate în nevoie", a declarat Bucura-Oprescu.
Din cele 2,612 milioane de lei alocate, aproape 1,3 milioane de lei (1,092 milioane de lei din PNRR şi 206.815 lei TVA) au mers către modernizarea şi dotarea Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Piteşti, în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor oferite unui număr de 62 de persoane. Contractul a necesitat lucrări de modernizare exterioare şi interioare, dotare cu echipamente de specialitate, mobilier, aparatură tehnologică şi un autoturism, conform Agerpres.
De asemenea, pentru Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni a fost derulată o investiţie de 1,312 milioane de lei, din care 1,102 milioane lei din PNRR şi 209.481 lei TVA.
În acest caz, au fost executate lucrări de recompartimentare, accesibilizare, dotare cu echipamente medicale, de terapie, mobilier şi a fost achiziţionat un autoturism Dacia Jogger pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi. Noile dotări sunt destinate furnizării de servicii de recuperare neuromotorie pentru cel puţin 37 de persoane.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează