Două persoane rănite după surparea unui mal într-o carieră de piatră, la Sălătrucu
Sursă foto: ISU
Două persoane au fost rănire, miercuri, după surparea unui mal într-o carieră de piatră din localitatea Sălătrucu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, potrivit Agerpres.
"Una dintre acestea a fost transportată cu un vehicul proprietate personală până într-un punct de unde a fost preluată în stare de conştienţă de către un echipaj medical. A două victimă este conştienţă şi se află cu membrele inferioare sub un utilaj şi dărâmăturile malului", au precizat reprezentanţii ISU Argeş.
Conform aceleiaşi surse, pompierii acţionează pentru eliberarea victimei blocate.
Deasupra locului intervenţiei este un mal abrupt şi există pericolul să se desprindă pietre.
La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD.
Explorează subiectul
Articole Similare
02 feb
Știrile Zilei
Test noi 1214
02 feb
Știrile Zilei
test 8 dec 2025
30 ian
Știrile Zilei
test 3 8 dec
30-08-2025
Social
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
30-08-2025
Știrile Zilei
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
30-08-2025
Social
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
30-08-2025
Știrile Zilei
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
30-08-2025
Știrile Zilei
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
30-08-2025
Social
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
30-08-2025
Social
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
30-08-2025
Știrile Zilei
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
30-08-2025
Știrile Zilei
Comentează