După Joe Biden, și Uniunea Europeană afirmă că în Ucraina au avut loc crime de război
Sursă foto: tickernews.co
Uniunea Europeană (UE) denunţă joi ”crime de război” comise de Rusia în Războiul din Ucraina, relatează AFP.
”UE condamnă, în termenii cei mai fermi, forţele armate ruse şi pe mandatarii lor, care continuă să ţintească populaţia civilă şi infrastructuri civile ucrainene”, denunţă, într-un comunicat, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate, Josep Borrell.
Teatrul din Mariupol, un oraş portuar situat în sud-estul Ucrainei, ”a fost bombardat puternic miercuri, în pofida faptului că servea ca adăpost civililor, binecunoscut şi în mod clar identificat, inclusiv unor copii”, denunţă şeful diplomaţiei europene.
Organizaţia nonguvernamentală (ONG) Human Rights Watch (HRW) acuză forţele ruse de faptul că au atacat oraşul Mîkolaiv cu rachete cu submuniţie - în trei atacuri distincte - se arată în comunicat.
”Asemenea atacuri deliberate vizând civili şi infrastructuri civile sunt ruşinoase, de condamnat şi întru totul inacceptabile”, acuză Borrell.
”Ele constituie încălcări grave ale dreptului internaţional umanitar”, subliniază el.
Moscova ”poartă întreaga responsabilitate a acestor acte de agresune militară şi a tuturor distrugerilor şi pierderii de vieţi omeneşti pe care le cauzează”, acuză şeful diplomaţiei europene.
”Actorii acestor grave încălcări şi crime de război, dar şi conducătorii guvernamentali şi comandanţii militari vor fi traşi la răspundere”, ameninţă Borrell.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează