Echipă reprezentând România la dans pe gheaţă, în premieră la EduSport Trophy ediţia a VII-a

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  10-12-2024

Actualizat:  10-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  Icehq.com.au


Patinoarul Allianz-Ţiriac din Otopeni găzduieşte până duminică, 15 decembrie, cea de-a şaptea ediţie a competiţiei internaţionale de patinaj artistic EduSport Trophy, la care participă un număr record de 288 de sportivi, potrivit news.ro

La competiţie participă sportivi din 30 de ţări: Africa de Sud, Armenia, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Grecia, Hong Kong, India, Irlanda, Israel, Italia, Lituania, Marea Britanie, Mexic, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Taiwan, Turcia, Ucraina şi Ungaria.

„Organizat în luna decembrie pentru a oferi posibilitatea sportivilor să-şi facă baremele necesare calificării la Campionatele Europene şi Mondiale de anul viitor, EduSport Trophy ediţia a VII-a marchează şi o premieră: avem patinatori înscrişi nu doar la probele individuale, ci şi în proba de dans, pentru prima dată în istoria concursului”, explică Andreea-Cristina Pascu, antrenoare de patinaj şi organizatoare a EduSport Trophy.

Şi nu e singura noutate a acestei ediţii a EduSport Trophy. Spectactorii români pot vedea evoluând la Otopeni şi prima echipă de dans pe gheaţă, la nivel de seniori, din istoria patinajului artistic românesc.

Emilia Monika Ziobrowska (20 de ani) şi Shiloh Douglas Judd (29 de ani) se antrenează în Statele Unite ale Americii, la Wheaton Ice Skating Academy (WISA), şi reprezintă România de la începutul acestui sezon competiţional. Cei doi patinează împreună din toamna anului trecut şi au participat deja la două concursuri în calitate de reprezentanţi ai României: locul 4 la 2024 Lake Placid Ice Dance Championships, în luna iulie, şi locul I la 2024 US Challenge Cup, în luna septembrie (foto).

În trecut, un alt cuplu de dansatori a reprezentat România, însă doar în competiţii rezervate juniorilor (Ioana Harmony Rişcă şi Chase Brogan).

La EduSport Trophy ediţia a VII-a vin şi dansatori deja recunoscuţi şi medaliaţi pe plan internaţional. Cel mai bine plasat în clasamente e cuplul alcătuit din Carolane Soucisse şi Shane Firus, dubli campioni naţionali ai Irlandei, locul 13 la Campionatele Europene de anul acesta, din luna ianuarie. Cel mai bun rezultat al lor: medalia de argint la Campionatele Celor Patru Continente (2018), organizate la Taipei, pe când Carolane şi Shane concurau sub steag canadian.

Vor patina pe gheaţa de la Otopeni şi dansatorii lituanieni Paulina Ramanauskaite şi Deividas Kizala, locul 16 la Europenele de anul acesta, dar, mai ales, reprezentanţi ai ţării lor la Jocurile Olimpice de la Beijing din anul 2022. Dar şi echipe tinere, aflate în ascensiune, ca Mariia Pinchuk şi Mykyta Pogorielov, reprezentând Ucraina, şi Angelina Kudryavtseva şi Ilia Karanchevich, reprezentând Cipru.

În total, 22 de cupluri de dansatori vin la EduSport Trophy: 5 perechi la categoria advanced novice, 8 perechi în proba juniorilor şi 9 în proba seniorilor. Probele de dans, la toate cele trei categorii, sunt programate sâmbătă, 14 decembrie, şi duminică, 15 decembrie.

Potrivit tradiţiei, concursul EduSport Trophy acoperă şi întregul spectru al patinajului artistic la categoriile individuale: seniori, juniori, novice, cadeţi, copii, recreaţional, ultima secţiune fiind dedicată celor care practică patinajul la nivel amator.

Cincisprezece concurente din 11 ţări sunt înscrise în proba senioarelor – reprezentanta României e Ana Sofia Beşchea (20 de ani), vicecampioană naţională, care se pregăteşte intens pentru cea de-a doua ei participare la Campionatele Europene, anul viitor, în ianuarie, la Tallinn, în Estonia. În acest sezon competiţional, Ana Sofia a obţinut locul 5 la Crystal Skate, la Otopeni, în luna octombrie, şi, recent, locul 10 la NRW Trophy, la Dortmund, în Germania.

Senioarele intră în concurs vineri, 13 decembrie.

România are şi şapte reprezentante în proba junioarelor: Teodora Maria Gheorghe, Alessia Irimia, Adria Liliac, Eva Maria Popescu, Natalia Runcanu, Maria Smaranda şi Ana Stratulat. În proba juniorilor, ţara noastră e reprezentată de Răzvan Cionac şi de Balint Domahidi-Doczy. Probele rezervate lor au loc joi, 12 decembrie, şi vineri, 13 decembrie.

Competiţia este organizată de Asociaţia Clubul Sportiv EduSport Bucureşti, în parteneriat cu Federaţia Română de Patinaj, sub egida Federaţiei Internaţionale de Patinaj (ISU).

Accesul la competiţie e liber, în limita celor 450 de locuri ale patinoarului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google