Efectul excluderii din Consiliul Europei: Rusia ia în calcul revenirea la pedeapsa cu moartea
Sursă foto: stiripesurse.ro
În Rusia nu mai există restricții privind revenirea la pedepsa cu moartea, măsură suspendată printr-un moratoriu care este în vigoare din 1997, dar totul va depinde de situația actuală, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev (fost președinte al Rusiei).
„Puteți trata pedeapsa cu moartea în moduri diferite. Desigur, punctele de vedere au fost întotdeauna opuse. Dar cel puțin următoarele se pot spune acum: motivul pentru adoptarea unui număr de decizii ale Curții Constituționale a fost, fără îndoială, participarea țării noastre la convențiile Consiliului Europei. Acum aceste convenții și-au pierdut puterea pentru noi”, a spus Medvedev într-un interviu pentru RIA Novosti.
Potrivit acestuia, temeiurile internaționale pentru suspendarea pedepsei cu moartea au dispărut, dar acum „pozițiile juridice interne” ale Curții Constituționale a Federației Ruse, care se bazează pe situația penală actuală, joacă un rol.
„Pornesc de la premisa că, dacă totul este calm, atunci aceste poziții juridice pot rămâne aceleași cum erau. Dar nici pozițiile juridice nu sunt eterne, dacă ceva se schimbă în viața societății, atunci aceste poziții juridice pot fi și ele revizuite”, a adăugat Medvedev.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a votat pe 16 martie în favoarea unei propuneri de excludere a Rusiei din calitatea de membru, în urma invaziei din Ucraina. Din acea zi, țara a încetat să mai fie membră a Consiliului Europei, la care a aderat în 1996, dar oficialii ruși au spus că Moscova a fost prima care a decis să se retragă din organizație.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează