Șeful DGA Cătălin Ioniță, prima reacție după acuzațiile grele ale Emiliei Șercan: 'Eu am făcut mereu totul cu bună credinţă'

Autor:  Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat:  28-01-2019

Actualizat:  28-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto:  Inquam Photos / Octav Ganea

Chestorul principal de poliţie Cătălin Alexandru Ioniţă, director al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), acuzat într-un articol Press One că a plagiat întreaga sa teză de doctorat, a declarat pentru News.ro că susţine în continuare că a făcut totul cu bună credinţă şi că a urmat recomandările făcute de coordonatorul lucării lui.

Contactat de News.ro, Ioniţă a declarat: „Nu ştiu pe bază cărui material a fost făcută analiza, pentru că Academia de Poliţie mi-a cerut mie materialul”.

În decembrie 2018, News.ro a scris că o parte dintr-un capitol al lucrării de doctorat a şefului DGA, intitulată „Criminogeneza infracţiunilor cibernetice" şi susţinută în 2012, este identică unui fragment dintr-un articol cu titlul „Probleme juridice privind conţinuturile negative din Internet", apărut în 2003 într-o publicaţie juridică. Chestorul Cătălin Ioniţă a afirmat atunci că a făcut totul cu bună credinţă, că cele mai multe texte sunt scrise de el, iar restul sunt preluate din materialul bibliografic şi că lucrarea sa este conformă standardelor de la momentul prezentării şi susţinerii ei.

Toni Greblă, reacție după ce Iohannis i-a spus 'PAS' Adinei Florea la DNA: 'CNSAS nu stabilește cine a fost și cine nu a fost colaborator al Securității'

„Eu am făcut mereu totul cu bună credinţă”, a reiterat el, luni, pentru News.ro. „Nu îmi face deloc plăcere să comentez, pentru că ce am vrut să spun atunci (în decembrie 2018, n.r.), de bună credinţă, a stârnit comentarii negative”, a continuat Ioniţă.

El susţine că şi-a făcut datoria. „Sunt dispus să mă prezint şi să explic în faţa oricărei comisii. Bibliografia lucrării este una stufoasă, unde sunt trecute generic sursele articolelor luate. Mi-am urmărit mereu mentorii şi am urmat recomandările coordonatorului”.

Lucrarea lui Ioniţă are 196 de pagini şi „se dovedeşte a fi plagiată integral, de la primul până la ultimul rând", a scris Press One.

Coordonatoarea tezei de doctorat, profesor universitar Ştefania Georgeta Ungureanu, a fost condamnată pe fond la închisoare cu suspendare, pentru că a înşelat Academia de Poliţie, precum şi nouă doctoranzi ai acestei instituţii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover