Șeful unei importante instituții publice, arestat preventiv

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  10-02-2015

Actualizat:  10-02-2015

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Şeful Direcţiei Regionale de Finanţe Publice Ploieşti, Daniel Cristian Petre, plasat în arest la domiciliu de Tribunalul Prahova după ce DNA l-a reţinut sub acuzaţia de luare de mită, a fost arestat preventiv, marţi seară, Curtea de Apel admiţând contestaţia procurorilor în acest caz.

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au admis, marţi seară, contestaţia procurorilor DNA Ploieşti la decizia Tribunalului Prahova de plasare în arest la domiciliu a lui Daniel Cristian Petre, şeful Direcţiei Regionale de Finanţe Publice Ploieşti acuzat de luare de mită.

Petre fusese reţinut în 4 februarie de către procurorii DNA pentru mai multe infracţiuni de luare de mită şi prezentat, în ziua următoare, Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă, însă magistraţii instanţei de fond au dispus arestul la domiciliu.

Procurorii au contestat însă decizia, iar Curtea de Apel Ploieşti a admis, marţi seară, acţiunea, astfel că Daniel Cristian Petre a fost arestat preventiv.

Conform unui comunicat al DNA, în perioada aprilie - mai 2012 Daniel Petre a primit în trei rânduri, de la un denunţător, sumele de 20.000 de lei, 10.000 de lei şi respectiv 20.000 de lei, pentru ca, în calitate de director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, cu atribuţii delegate de administrator public, să facă demersuri pentru favorizarea unei firme, în sensul atribuirii unei lucrări finanţate de CJ pentru modernizarea unui drum judeţean.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover