Erdogan a depus plângere împotriva principalului partid de opoziţie pentru insultă
Sursă foto: stiripesurse.ro
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a depus marţi o plângere împotriva principalului partid de opoziţie CHP pe care l-a acuzat de insultă după ce formaţiunea politică a denunţat 'o lovitură de stat autoritară' împotriva mass-media şi a opoziţiei, relatează AFP.
Plângerea a fost depusă de avocatul său împotriva tuturor membrilor Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), între care şi liderul partidului, Kemal Kilicdaroglu, a precizat sursa citată.
Parchetul trebuie acum să decidă dacă va deschide sau nu o anchetă.
'Turcia traversează o lovitură de stat autoritară organizată de palatul prezidenţial' după puciul eşuat din 15 iulie, a declarat luni CHP după o reuniune a partidului prezidată de Kemal Kilicdaroglu.
'Situaţia politică actuală reprezintă o ameninţare gravă la adresa libertăţii poporului nostru şi a viitorului ţării noastre', a adăugat el.
Kemal Kilicdaroglu i-a luat la început apărarea lui Erdogan după lovitura de stat eşuată. Preşedintele turc şi-a retras apoi plângerile depuse împotriva liderului CHP care l-a numit 'dictator fără valoare'.
Mii de turci, simpli cetăţeni, jurnalişti şi chiar o fostă Miss Turcia, au fost urmăriţi în justiţie în ultimii ani pentru presupuse insulte la adresa preşedintelui Erdogan, însă majoritatea plângerilor au fost clasate.AGERPRES
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează