În noul său album intitulat "I Still Do", care va fi lansat vineri, legendarul chitarist Eric Clapton revine la blues-ul care i-a asigurat succesul muzical multe decenii şi pune astfel capăt zvonurilor despre retragerea sa, relatează AFP, citat de agerpres.ro.
În noul album al artistului britanic de 71 de ani, al 23-lea înregistrat în studiouri, el reia titluri vechi, dându-le accente mai spre blues şi adaugă două piese originale. Primul cântec, "Alabama Woman Blues", este un clasic al genului scris de Leroy Carr, iar cele două melodii originale , "Spiral" şi "Catch the Blues" au puternice influenţe din aceeaşi zonă.
Lansarea albumului intervine în contextul unor zvonuri persistente despre retragerea lui Eric Clapton din viaţa muzicală. El a declarat că a fost obosit după turneele din 2014, însă a susţinut o serie de concerte în 2015 cu ocazia celei de-a 70-a aniversări, printre altele la Madison Square Garden din New York.











Comentează