Intră și Crin Antonescu în malaxorul Parchetului General?

Autor:  Ionel Dancu

Publicat:  10-02-2020

Actualizat:  10-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Conducerea Senatului a decis luni să comunice Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la solicitarea acestuia, copii ale unor documente referitoare la validarea şi încetarea mandatului de senator în cazul lui Daniel Akos Mora şi legat de cuantumul lunar al sumelor nete încasate de Ovidiu Marciu, de la data validării mandatului de parlamentar şi până în prezent.

În cazul lui Ovidiu Marciu, Parchetul instrumentează un dosar penal cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu și uzurpare a unor calități oficiale. Procurorii anchetează modul în care Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu, a fost menținut în funcție cu toate că, în anul 2015 magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au declarat, definitiv, incompatibil după ce a avut afaceri cu instituții ale statului. În acest dosar, Călin Popescu Tăriceanu are calitatea de suspect și a fost audiat la Parchetul General, în calitate de fost lider al Senatului.

În ceea ce-l privește Akos Mora, acesta a fost senator PNL în perioada 19 decembrie 2012 - 18 noiembrie 2014. Găsit incompatibili de ANI și declarat incompatibil de ÎCCJ, senatorul a continuat să activeze în funcție câteva luni de zile deși ANI a cerut în repetate rânduri ca Senatul să îl revoce din funcție. Scandalul a ajuns și la CCR. Până la urmă, Akos Mora a demisionat. Scandalul a avut loc când Senatul a fost condus de Crin Antonescu și apoi de Călin Popescu Tăriceanu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover