Expoziţia itinerantă `Muzeul Presei` va fi prezentată de Muzeul Naţional al Literaturii Române

Autor:  Stefan Andrei

Publicat:  25-04-2023

Actualizat:  25-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  gazetapublica

Expoziţia itinerantă "Muzeul Presei" va fi prezentată de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, începând de marţi până pe 10 mai, informează UZPR într-un comunicat transmis Agerpres.

Expoziţia ce marchează 30 de ani de la iniţierea Zilei Mondiale a Libertăţii Presei va fi deschisă la sediul MNLR din Strada Nicolae Creţulescu, iar programul de vizitare este de marţi până duminică, între orele 10,00 - 18,00.

Prin această expoziţie se deschide o serie de evenimente dedicate jurnaliştilor din toate domeniile, care reprezintă un punct de pornire pentru ceea ce se doreşte a se clădi în viitor - un Muzeu al Presei Româneşti.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 3 mai, la ora 17,00. La eveniment vor participa membri ai Muzeului Naţional al Literaturii Române, ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi ai CNR UNESCO.

În 1993, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Această proclamaţie a marcat începutul unui progres substanţial în vederea asigurării unei prese libere şi a libertăţii de exprimare în întreaga lume.

Tema propusă de ONU pentru marcarea acestei zile la nivel mondial este "Conturarea unui viitor al drepturilor: Libertatea de exprimare ca motor pentru toate celelalte drepturi ale omului".

Celebrarea specială a 30 de ani de la iniţierea Zilei Mondiale a Libertăţii Presei din acest an este un apel de a pune în prim plan libertatea presei, precum şi mass-media independentă, pluralistă şi diversă, cheia necesară pentru exercitarea tuturor celorlalte drepturi ale omului. Ziua Mondială a Libertăţii Presei va servi drept o oportunitate de a pune un accent puternic pe libertatea de exprimare în cadrul agendei generale a drepturilor omului, precizează UZPR.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover