Extrema dreaptă din Austria dă dureri de cap Ucrainei și Uniunii Europene: a făcut alianță cu Viktor Orban
Sursă foto: facebook
Partidele de extremă dreapa favorite pentru a câștiga următoarele alegeri din Austria au încheiat o alianță cu liderul maghiar Viktor Orban, care ar putea adânci sfidarea față de Bruxelles și amenință un consens deja fragil asupra războiului din Ucraina dacă vor prelua puterea.
Orban, premierul vechiului partener imperial al Austriei și aliat al candidatului la președinția SUA Donald Trump, a blocat sau amânat adesea decizii importante ale Uniunii Europene, cum ar fi sancțiunile împotriva Rusiei și ajutorul pentru Ucraina, stârnind reacții negative ale blocului comunitar, notează Reuters.
În timp ce alți naționaliști de linie dură care conduc acum guvernele europene au abordat o cale mai moderată, liderul Partidului Austriac pentru Libertăți (FPO), Herbert Kickl, și-a aliniat partidul îndeaproape cu Orban, autoproclamatul campion al „democrației iliberale”.
Extrema dreaptă formează al treilea grup politic ca mărime din PE
„Intrăm în ceea ce aș dori să numesc o nouă eră în politica europeană”, a spus Kickl, care împreună cu Orban anunța alianța lor europeană în iunie, într-un hotel din Viena, alături de Andrej Babis, șeful celui mai mare partid din Camera inferioară a Republicii Cehe.
Alte partide, inclusiv cel al lui Marine Le Pen din Franța, s-au alăturat acestei alianțe în câteva zile, devenind al treilea grup politic ca mărime din Parlamentul European.
Kickl, care a numit-o pe șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o „instigatoare”, a declarat luna trecută că el și Orban au sprijinit o „soluție pașnică a războiului dintre Ucraina și Rusia” și a subliniat observația Papei Francis că Kievul ar trebui să aibă „curajul steagului alb” pentru a negocia pacea.
Robert Fico, curtat intens
Vaticanul a spus ulterior că oprirea agresiunii de către Rusia ar trebui să fie o condiție prealabilă pentru orice negocieri.
Dar presiunea asupra Ucrainei pentru a se împăca cu Rusia emană și din Slovacia, care, la fel ca Cehia, a făcut parte cândva din imperiul austro-ungar care a dominat Europa centrală înainte de Primul Război Mondial.
Premierul slovac Robert Fico care are legături de prietenie cu Moscova, a pus capăt ajutorului militar pentru Ucraina și se opune aderării Kievului la NATO. Cu toate acestea, el nu s-a alăturat alianței făcute de Kickl și Orban, deși a fost intens curtat.
Fico a spus că partidul său va rămâne în afara grupului principal de centru-stânga din Parlamentul European, după suspendarea acestuia în octombrie pentru formarea unei coaliții cu un partid de extremă dreapta din Slovacia.
În tot acest timp, UE a convenit 14 runde de sancțiuni de la invazia Rusiei, iar în februarie a aprobat un pachet de ajutor de 50 de miliarde de euro (54 de miliarde de dolari) pentru Ucraina până în 2027.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează