FACIAS cere demiterea polițiștilor locali după agresarea unui pensionar cardiac
Sursă foto: bit24.ro
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită demiterea celor doi agenți ai Poliției Locale Pașcani implicați în incidentul violent în urma căruia Viorel Obreja, un pensionar de 70 de ani cu probleme cardiace, a ajuns la spital.
Potrivit FACIAS, intervenția polițiștilor a fost disproporționată și abuzivă, încălcând prevederile Legii poliției locale nr. 155/2010, care stipulează că forța trebuie utilizată strict proporțional cu situația de fapt. Incidentul, petrecut pe Esplanada din Pașcani, a stârnit revoltă în rândul martorilor și a generat reacții puternice în spațiul public.
Cum s-a petrecut incidentul
Bărbatul consuma o bere în momentul în care a fost abordat de agenții Poliției Locale. Aceștia i-au cerut să se legitimeze, însă pensionarul a refuzat, solicitându-le să-i dovedească faptul că a consumat alcool. Martorii susțin că Viorel Obreja nu a manifestat un comportament agresiv, însă agenții au decis să îl imobilizeze cu forța.
Bărbatul a fost tras, trântit la pământ și încătușat, iar unul dintre polițiști l-a apăsat cu genunchiul pe cap, conform imaginilor apărute online. În timpul intervenției, pensionarului i s-a făcut rău, fiind necesară intervenția ambulanței.
Potrivit bit24.ro, agenții l-au ținut culcat la sol, încătușat, chiar și după ce acesta acuza dureri și dificultăți de respirație. Abia după intervenția soției și a trecătorilor, polițiștii au chemat echipajul medical, iar cătușele au fost scoase. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale.
Poziția FACIAS
FACIAS consideră că acțiunea polițiștilor a fost nejustificat de violentă și „afectează grav încrederea cetățenilor în forțele de ordine”.
„Din imaginile și relatările martorilor reiese clar că victima nu a fost agresivă. Intervenția a fost disproporționată și abuzivă, iar agenții trebuie demiși”, arată organizația într-un comunicat.
FACIAS a anunțat că va monitoriza atent modul în care autoritățile gestionează cazul și cere ca „cei vinovați să fie trași la răspundere”.
Reacția Poliției Locale
În replică, șeful Poliției Locale Pașcani, Vasilica Avasiloaei, susține că agenții au acționat legal, în conformitate cu atribuțiile pe care le au.
„Legea ne permite să încătușăm persoanele care refuză să se legitimeze”, a declarat acesta.
Pensionarul a fost amendat cu 1.000 de lei pentru refuzul de a prezenta actele de identitate, iar unul dintre agenți a depus plângere penală pentru ultraj, invocând deteriorarea echipamentului din dotare.
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează