FACIAS demarează campania Apel pentru viață!

Autor:  Loredana Codruț

Publicat:  25-04-2024

Actualizat:  25-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  FACIAS

Situația critică a transplanturilor în România: Doar 318 transplanturi efectuate în anul 2023, în timp ce 4550 de pacienți încă așteaptă. Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) dezvăluie criza profundă din sistemul de transplanturi românesc și scoate în evidență un număr îngrijorător de scăzut de transplanturi realizate, comparativ cu necesitățile reale ale pacienților, și cere Ministerului Sănătății realizarea de urgență a unui plan de măsuri în acest sens.

În anul 2023, România a efectuat doar 318 transplanturi, cifră insuficientă raportată la cererea și necesitățile de tratament ale pacienților. Această statistică plasează România mult în urma altor state europene, chiar și a celor cu populații considerabil mai mici. Spre exemplu, Ungaria, cu o populație de aproximativ jumătate din cea a României, a realizat 369 de transplanturi în același interval de timp. Situația este cu atât mai alarmantă când ne raportăm la numărul de pacienți care așteaptă transplanturi. Conform datelor oficiale, aproximativ 4.540 de pacienți sunt înregistrați pe liste de așteptare, a căror unica șansa de supraviețuire o reprezintă efectuarea unui transplant. Rata de transplant a României pentru anul 2023 este de 16,7 transplanturi per milion de populație (pmp).

Țări precum Spania, Franța, Italia sau Suedia au o rată de transplanturi cuprinsă între 70 și 122 pmp, adică o diferență de aproape 10 ori mai mare decât a României, în unele situații. FACIAS consideră că această discrepanță între numărul foarte mare de pacienți care au nevoie de un transplant vital și capacitatea de răspuns a sistemului medical românesc subliniază o problemă structurală majoră, care necesită intervenție urgentă și coordonată din partea autorităților.

FACIAS solicită un plan de măsuri urgente

Fundația a adresat Ministerului Sănătății o serie de întrebări pentru clarificarea situației actuale și pentru identificarea măsurilor care ar putea îmbunătăți performanța sistemului de transplanturi din România:

Ce măsuri concrete intenționează Ministerul Sănătății să implementeze pentru rezolvarea crizei transplanturilor în România?

Care sunt strategiile dezvoltate pentru reducerea timpilor de așteptare pentru transplanturi și optimizarea procesului de prelevare și transplant?

Există planuri pentru organizarea de campanii de conștientizare și educare publică pentru încurajarea donării de organe?

Care sunt progresele înregistrate în dezvoltarea infrastructurii necesare donării și transplantului de organe în ultimii cinci ani?

Cum colaborează Ministerul Sănătății cu ONG-uri sau instituții europene pentru schimb de bune practici și promovarea donării de organe? Sunt solicitate exemple concrete de astfel de colaborări.

Răspunsurile la aceste întrebări sunt importante pentru a înțelege capacitatea și direcția de acțiune a Ministerului în ceea ce privește îmbunătățirea acestui segment critic al asistenței medicale. FACIAS subliniază importanța unei abordări proactive din partea autorităților pentru a stopa această criză care afectează viețile a mii de români anual.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover