Farul, FCSB, CFR și Sepsi și-au aflat adversarele din turul III al Conference League

Autor:  Ionel Dancu

Publicat:  24-07-2023

Actualizat:  24-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  playsport.ro

Cele patru echipe româneşti de fotbal din Europa Conference League şi-au aflat, luni, potenţialele adversare din turul al treilea preliminar al competiţiei, în urma tragerii la sorţi efectuate la Nyon.

Campioana României, Farul Constanţa, dacă va trece de armenii de la FC Urartu va juca în turul al treilea contra formaţiei FC Flora Tallinn. Campioana Estoniei a fost eliminată din primul tur preliminar al Ligii Campionilor de Rakow Czestochowa, campioana Poloniei, cu 1-0 şi 3-0. Farul ar juca acasă prima manşă, pe 10 august, iar revanşa ar urma să aibă loc în Estonia, pe 17 august.

Dacă FCSB va trece de bulgarii de la ŢSKA 1948, va avea o adversară dificilă în turul al treilea preliminar al competiţiei, vicecampioana Danemarcei, FC Nordsjaelland, roş-albaştrii urmând să joace primul meci pe teren propriu.

CFR Cluj va da piept în turul al treilea preliminar cu câştigătoarea dintre NK Osijek (Croaţia) şi Zalaegerszeg TE FC (Ungaria), în cazul în care fosta campioană a României va reuşi să elimine echipa turcă Adana Demirspor. CFR ar fi gazdă în prima manşă.

Dacă Sepsi OSK Sfântu Gheorghe va elimina formaţia bulgară ŢSKA Sofia, următoarea sa adversară va fi câştigătoarea dintre FC Torpedo Kutaisi (Georgia) şi FC Aktobe (Kazahstan). Echipa covăsneană ar fi gazdă în prima partidă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google