Festivalul Eurockeennes va reveni cu o mini-ediţie programată în perioada 20-24 iulie în Franța
Sursă foto: Motion Array
Festivalul Eurockeennes, organizat în oraşul francez Belfort şi a cărui versiune tradiţională a fost anulată în acest an din cauza restricţiilor sanitare, va reveni totuşi în 2021 cu o mini-ediţie programată în perioada 20-24 iulie, la care vor putea să asiste până la 1.000 de spectatori pe zi, au anunţat miercuri organizatorii evenimentului, citaţi de AFP.
Tema acestei mini-ediţii intitulate "Les Eurockeennes en residence secondaire" este expatrierea, ce va fi evidenţiată prin intermediul unor artişti care au "un accent, un accent străin sau un accent vizual", a anunţat directorul general al evenimentului, Jean-Paul Roland.
Decizia de a organiza acest mini-festival - în contextul în care Eurockeennes atrage de obicei aproape 130.000 de spectatori - "reprezintă o urmare a celor mai recente anunţuri guvernamentale, căci noi eram deja în blocurile de start, aşteptam acele anunţuri, care ne-au permis să rafinăm lucrurile", a explicat Jean-Paul Roland.
"E un mic tur de forţă, pentru că vom anunţa programul pe 1 iulie, iar după 20 de zile vom deschide festivalul. Şi nu vom face 'doar o mică ediţie' datorită circumstanţelor, pentru că rămânem foarte ambiţioşi, după cum veţi putea să vedeţi odată cu anunţarea line-up-ului", a adăugat el.
Limita de spectatori a fost fixată la 1.000 de persoane pe zi, care nu vor avea nevoie de un paşaport sanitar pentru a asista la concertele organizate pe două scene amenajate pe insula Malsaucy. Spectatorii vor rămâne în picioare şi nu vor trebui să respecte distanţarea fizică, scrie Agerpres.ro.
Programul acestei mini-ediţii va fi anunţat pe 1 iulie, iar Jean-Paul Roland, fără să divulge nume, a precizat deja că vor exista două-trei trupe live şi patru DJ în fiecare zi a festivalului.
Un efort a fost făcut şi în privinţa preţului biletelor, accesibile începând de la 10 euro pentru spectatorii sub 18 ani, a precizat directorul evenimentului.
Festivalul Eurockeennes 2021, programat iniţial în perioada 1-4 iulie, avea drept capete de afiş trupa Muse, DJ Snake şi grupul Massive Attack, înainte de a fi anulat la începutul lunii aprilie din cauza pandemiei de COVID-19.
Organizatorii au anunţat deja că trupa rock Muse va fi menţinută cap de afiş pentru ediţia de anul viitor, când grupul britanic va susţine un concert pe 3 iulie 2022.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează