Festivalul Păstrăvului, sărbătorit cu hering la Tismana

Autor:  George Traicu

Publicat:  25-03-2019

Actualizat:  25-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Festivalul Păstrăvului, care a avut loc, luni, în centrul orașului Tismana, din județul Gorj, s-a sărbătorit cu hering cumpărat din banii aleșilor locali, pentru că în zonă mai sunt doar câteva păstrăvării, iar producția este din ce în ce mai mică, potrivit mediafax.

Primarul oraşului Tismana, Marian Slivilescu, viceprimarul și șapte consilieri locali au suportat costurile heringului cumpărat pentru cea de-a șaptea ediție a Festivalului Păstrăvului. Peste 500 de porţii de mămăligă cu peşte au fost oferite, localnicilor, de Buna Vestire.

”970 de lei a costat peștele. Nu am avut decât vreo 35 de kilograme de păstrăv, aproximativ 70 de porții, de la o păstrăvărie care ne-a adus contracost și din afara Tismanei și vreo 450 de porții de pește oceanic, hering. De la an la an este păstrăv din ce în ce mai puțin, crescătoriile din zonă au producție mai mică. Pe lângă asta, peștele se dă în anumite condiții la vânzare și acest lucru a făcut să nu putem să-I aducem niciodată aici, din cauza condițiilor de depozitare, fiind o marfă extrem de sensibilă. Masa a fost pregătită de către un bucătar pe care l-am plătit noi, cei care am organizat această acțiune, un grup de șapte consilieri, viceprimarul și cu mine”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Marian Slivilescu, primarul orașului Tismana.

Cum păstrăv nu prea mai există, reprezentanții Primăriei Tismana se gândesc să schimbe denumirea festivalului în Târgul de Primăvară.

”Am făcut o chetă. Am adus eu 50 de litri de vin pentru masă. S-a bucurat acțiunea de succes, am epuizat toate porțiile de pește, peste 500 de porții. Mă gândesc ca, în timp, să schimbăm denumirea festivalului, pentru că, dacă nu am sprijinul păstrăvăriilor, cum observ, e normal să se numească Târgul de Primăvară Buna Vestire Tismana. Îmi pare rău că trebuie să recunosc acest lucru, dar nu am avut sprijinul păstrăvăriilor din zonă. Acum mai sunt câteva. Deci nu prea mai avem pește”, a mai declarat Marian Slivilescu.

În cadrul festivalului a avut loc și un spectacol de muzică populară.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google