Financial Times: Franţa domină topul celor mai bune şcoli de business din Europa

Autor:  Bran Irina Alexandra

Publicat:  07-12-2020

Actualizat:  07-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  hec.edu

Topul celor mai bune şcoli europene de afaceri în 2020 este dominat de cele din Franţa, care au cele mai bune programe de master şi cursuri pentru cadrele de conducere, conform clasamentului realizat de publicaţia britanică The Financial Times (FT), potrivit AGERPRES.

London Business School (LSB), care a fost numărul unu în perioada 2015-2019, este acum pe locul doi.

Patru instituţii din Paris şi din jur - HEC Paris, Insead, Essec şi ESCP - sunt în top zece al clasamentului realizat de FT al celor mai bune 90 de şcoli de afaceri din Europa, care include 22 de şcoli franceze.

Eloic Peyrache, decanul interimar al HEC Paris, spune că una din explicaţiile performanţei instituţiei o reprezintă investiţia în Masterul în Administrarea Afacerilor (MBA) şi atragerea studenţilor străini.

Citește și: Cine este 'ultrasul' George Simion, liderul partidului AUR: o viață în peluză și promotor al mișcării naționaliste

"Am devenit parteneri globali ai companiilor care vin să recruteze de la noi forţă de muncă pentru posturi din întreaga lume", a explicat Peyrache.

Marea Britanie are două instituţii în top 10: London Business School şi Oxford Said, trei în top 20: Warwick, Cambridge Judge şi Imperial, iar în topul celor mai bune 90 de şcoli de afaceri din Europa sunt 19 şcoli de afaceri din Regatul Unit.

Clasamentul celor 90 de şcoli se bazează pe performanţele lor în domeniile: Master în Administrarea Afacerilor (MBA), Executive MBA, Master în Management şi doi indicatori pentru educaţia pentru cadrele de conducere.

În ultimele luni a sporit interesul pentru şcolile europene de afaceri, chiar dacă pandemia de coronavirus (Covid-19) a dus la desfăşurarea online a celor mai multe cursuri, iar companiile şi-au redus bugetele pentru instruirea angajaţilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google