Fiul lui Piedone exultă după rezultatele exit-poll: 'Povestea Piedone trebuie să meargă mai departe și să facă imposibilul posibil'
Sursă foto: Facebook/ Vlad Popescu Piedone
Rezultatele sondajelor realizate la ieşirea de la urne arată că Primăria Sector 5 a fost câștigată de Vlad Popescu Piedone, cu 38%, în timp ce Primăria Sector 6 de Ciprian Ciucu, primarul în funcţie. Fiul lui Cristian Popescu Piedone afirmăm că „Piedone” este o marcă populară creată de oameni, iar aceştia au decis că povestea trebuie să meargă mai departe. La rândul său, Ciprian Ciucu a afirmat că va face totul pentru a se ridica la înălţimea aşteptărilor în noul mandat.
Potrivit datelor sondajului CURS-Avangarde realizat la ieşirea de la urne, Vlad Popescu Piedone, candidatul PUSL, a obţinut 38% din voturile exprimate pentru Primăria Sector 5.
”Oameni buni, vă mulţumesc pentru încredere! “Piedone” este o marcă populară creată de oameni, crescută de oameni, protejată de oameni, strict pentru oameni! (...) Astăzi, oamenii buni au decis că povestea Piedone trebuie să meargă mai departe şi să continue să facă imposibilul posibil”, a scris pe Facebook fiul lui Cristian Popescu Piedone.
Cristian Popescu Piedone a candidat pentru Primăria Bucureşti, obţinând, potrivit aceluiaşi sondaj, 13%.
La Primăria Sector 6 actualul primar, Ciprian Ciucu, candidat pentru un nou mandat, a obţinut 71% dintre voturi.
”Vă mulţumesc! Voi face tot ce pot eu pentru ca şi în următorii ani să mă ridic la înălţimea încrederii dumneavoastră”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
Explorează subiectul
Articole Similare
Cele amai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor
test 3 8 dec
test 2 8 dec 2025
test 8 dec 2025
test te121
Arrt despre ...
Test nou 1900
SZ article 1.1
Test articleee
New article
Test noi 1214
Comentează