Fondul de investiţii Elliott renunţă la acţiunile SoftBank

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  21-08-2022

Actualizat:  22-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  Economica.net

Fondul de investiţii Elliott Management a renunţat la aproape toată poziţia sa la compania japoneză SoftBank, în cel mai recent semn de nelinişte tot mai mare a investitorilor în ceea ce priveşte soarta celui mai mare grup de investiţii în tehnologie din lume, conform Financial Times, citat de ZF.

Investitorul cu sediul în SUA a decis să pună capăt efectiv pariului său multianual pe SoftBank prin vânzarea marii majorităţi a acţiunilor rămase, după ce anterior a cumpărat acţiuni în valoare de până la 2,5 miliarde de dolari în cadrul grupului, potrivit unor persoane familiare cu tranzacţia, conform Mediafax.

Una dintre aceste persoane a declarat că Elliott a făcut mutarea după ce şi-a pierdut convingerea în fondatorul miliardar al grupului japonez, Masayoshi Son şi în capacitatea acestuia de a reduce diferenţa uriaşă dintre valoarea diferitelor active deţinute de SoftBank şi capitalizarea sa bursieră.

Dimensiunea exactă şi momentul vânzării de către Elliott, care administrează active de aproximativ 56 de miliarde de dolari, nu au putut fi aflate. Dar persoana a spus că a avut loc la începutul acestui an, când acţiunile din domeniul tehnologiei, inclusiv cele ale SoftBank, au fost afectate de o vânzare bruscă.

În februarie 2020 a fost dezvăluit pentru prima dată că Elliott a investit până la 2,5 miliarde de dolari în acţiuni SoftBank. Anul trecut, fondul de investiţii a vândut o parte semnificativă din aceste acţiuni cu profit, potrivit unor persoane care au cunoştinţă despre acest lucru.

Decizia de a ieşi aproape complet din această poziţie este o altă lovitură pentru SoftBank, care a răspuns la presiunea tot mai mare asupra activităţii sale prin promisiunea unor reduceri uriaşe de costuri şi o vânzare istorică a participaţiei companiei în gigantul chinez de comerţ electronic Alibaba.

SoftBank a raportat săptămâna trecută o pierdere trimestrială record de 23 de miliarde de dolari, iar Son a declarat că îi este “ruşine” de performanţa grupului. Acţiunile SoftBank au scăzut cu 10% în ultimul an şi cu 45% sub nivelul record atins în martie 2021.

Potrivit site-ului web al SoftBank, grupul ar trebui să valoreze aproximativ dublu faţă de nivelul de 5.900 yeni pe acţiune la care se află în prezent, dacă investitorii ar evalua compania pe baza valorii activelor nete.

Investiţia lui Elliott s-a bazat pe convingerea că SoftBank ar putea reduce această diferenţă prin răscumpărări de acţiuni, îmbunătăţirea guvernanţei şi vânzarea de active.

Financial Times a relatat în noiembrie că Elliott, înainte de a-şi vinde acţiunile, a devenit frustrat de faptul că SoftBank nu a iniţiat o nouă rundă de răscumpărări de acţiuni, alţi investitori au împărtăşit aceste îngrijorări. În schimb, Son a ales să continue să investească miliarde de dolari în start-up-uri aflate la început de drum prin intermediul diviziei sale de investiţii.

La acea vreme, Elliott îl presa pe Son să găsească modalităţi de a stimula preţul acţiunilor prin răscumpărări şi de a îmbunătăţi guvernanţa în cadrul companiei. Investiţia sa a fost condusă de Gordon Singer, şeful biroului din Londra al firmei şi fiul fondatorului său Paul Singer.

La scurt timp după aceea, preţul acţiunilor SoftBank s-a prăbuşit la apogeul îngrijorărilor legate de pandemia din martie 2020. FT a relatat că Elliott a discutat despre preluarea SoftBank în regim privat în cadrul unor discuţii de urgenţă într-un weekend, dar, în cele din urmă, grupul japonez s-a angajat în schimb într-un plan de 41 de miliarde de dolari pentru a se debarasa de active şi a lansa un program de răscumpărare de acţiuni în valoare de 23 de miliarde de dolari.

Elliott şi-a mărit investiţia în perioada în care acţiunile SoftBank s-au prăbuşit. Acţiunile SoftBank au urcat de la un minim de 2.687 yeni în martie 2020 pentru a atinge un maxim record de 10.635 yeni în martie 2021.

Pe lângă Singer, poziţia în SoftBank a fost condusă de Nabeel Bhanji, un manager senior de portofoliu în biroul din Londra al firmei. În ultimul an, Bhanji s-a concentrat pe Toshiba, un alt conglomerat japonez, unde Elliott şi-a construit o participare mai mare. Bhanji s-a alăturat consiliului de administraţie al Toshiba în luna iunie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover