Forțele SUA s-au retras din a doua bază ca mărime din Afganistan

Autor:  George Traicu

Publicat:  14-05-2021

Actualizat:  14-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

SUA şi-au retras toate trupele de la baza aeriană din Kandahar, în sudul Afganistanului, care a fost mult timp a doua cea mai mare bază militară americană din această ţară, au anunţat vineri autorităţile afgane, informează AFP potrivit Agerpres.

"Această bază nu ne-a fost predată oficial, însă pot confirma că ei (soldaţii americani) au părăsit-o miercuri", a declarat Khoja Yaya Alawi, un purtător de cuvânt al armatei afgane la Kandahar.

"Ei au predat toate instalaţiile forţelor afgane", a precizat directorul aeroportului din Kandahar.

O predare oficială ar urma să aibă loc după Aid el-Fitr, sărbătoare musulmană care, până sâmbătă, marchează sfârşitul postului ramadanului, au precizat aceşti doi responsabili.

Cândva această bază era a doua cea mai importantă pentru trupele americane şi internaţionale prezente în ţară.

Provincia Kandahar este un fost bastion al talibanilor situat în sudul Afganistanului, iar în ultimele luni ea a fost scena unor confruntări între insurgenţi şi forţele afgane. Un armistiţiu de trei zile a început joi între cele două părţi, cu ocazia Aid el-Fitr, după săptămâni de confruntări intense în întreaga ţară.

Afganistanul se confruntă cu o recrudescenţă a violenţelor începând de pe 1 mai, dată la care se presupunea că SUA şi-au retras cei 2.500 de soldaţi desfăşuraţi la faţa locului, în conformitate cu acordul încheiat în februarie 2020 cu talibanii de administraţia Trump.

Washingtonul şi NATO s-au angajat să-şi retragă trupele rămase până la 11 septembrie, data la care se vor marca 20 de ani de la atentatele din 2001.

Armata americană a anunţat marţi că a avansat în proporţie de 6-12% în procesul său de retragere din Afganistan.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google