Fost președinte CSM: Nu privilegiilor, dar da standardelor statului de drept! Destabilizarea puterii judecătorești înseamnă regresul spre nimic
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Bogdan Mateescu, secretar general al Ministerului Justiției și fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a transmis, într-o postare amplă pe Facebook, că dezbaterea publică privind situația magistraturii trebuie purtată „în deplin echilibru”, cu apel la istoria recentă și cu analize de fond, nu prin „sloganuri” și „public shaming”.
„Destabilizarea puterii judecătorești înseamnă regresul spre nimic al statului de drept, apropo de cei care stau toată ziua cu el în gură, dar nu îi înțeleg semnificația”, a scris Mateescu. El a subliniat că, deși sistemul judiciar are deficiențe și excese ce trebuie corectate, acestea nu pot fi tratate prin atacuri generalizate și stigmatizare.
Atac voalat la USR
Mateescu a criticat „tot felul de inși rămași în memoria colectivă (…) doar ca dobânditori în modalități interesante de drepturi locative aferente unor garsoniere”, referindu-se cel mai probabil la fostul ministru al Justiției, Stelian Ion. Acesta a fost acuzat în trecut că ar fi obținut o garsonieră ANL deși nu îndeplinea condițiile legale, episod controversat invocat acum de fostul președinte CSM pentru a sublinia lipsa de credibilitate a unor critici vocali la adresa magistraților.
Bogdan Mateescu a acuzat că astfel de persoane, în perioada în care au avut atribuții în elaborarea legilor justiției, au menținut „aberații precum pensia mai mare decât salariul” și au lucrat „fără respectarea procedurilor”.
Fostul președinte CSM a reamintit și că, în mandatul său, magistratura a fost blocată aproape trei ani fără concursuri de admitere, pe fondul unor „orgolii politice”, iar el a depus eforturi pentru reluarea acestora chiar și în condiții dificile, cum au fost restricțiile pandemiei. „Nu mai dezvolt cum am reușit reluarea în pline coduri roșii de pandemie, nu a fost deloc ușor… Amintesc, pentru că istoria nu trebuie uitată”, a punctat Mateescu.
Criticând actualul climat mediatic, acesta consideră că „valul de public shaming” la adresa întregului corp al magistraților, pornind de la cazuri izolate sau exprimări nefericite, este „tot ce poate fi mai rău” și „nu ajută pe nimeni”.
Poziția de acum patru ani
Pentru a susține această poziție, Mateescu a readus în atenție o postare din 2021, făcută în perioada în care conducea CSM. Atunci, anunța că a solicitat abrogarea pensionării anticipate a magistraților și eliminarea situațiilor în care pensia depășește salariul, considerând această practică „incorectă”. De asemenea, menționa că a sesizat Inspectia Judiciară ori de câte ori au existat suspiciuni de abateri disciplinare și că a acționat pentru aplicarea principiului salarizării unitare, conform legii și Constituției, respingând acuzațiile de majorări salariale mascate.
„Nu privilegiilor, dar categoric DA standardelor statului de drept!”, afirma atunci Mateescu, subliniind că judecătorii de bună credință trebuie apărați, iar cei care greșesc trebuie să suporte rigorile legii.
În mesajul actual, secretarul general al Ministerului Justiției își reafirmă convingerea că problemele din magistratură nu se rezolvă prin campanii de imagine sau prin atacuri generalizate, ci prin „analize reale, pe măsura complexității lor”, cu respectarea echilibrului și a memoriei instituționale.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează