Fostul cancelar german Gerhard Schröder, un apropiat al lui Putin, își vrea privilegiile înapoi. A deschis proces cu parlamentul țării

Autor:  Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat:  12-08-2022

Actualizat:  12-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  Tagesspiegel

Fostul cancelar german Gerhard Schröder dă în judecată parlamentul ţării sale în încercarea de a i se restabili privilegiile speciale ce i-au fost retrase în luna mai, a declarat avocatul său pentru dpa vineri, scrie AGERPRES.

În procesul intentat la Curtea Administrativă din Berlin, Gerhard Schröder (78 de ani) cere să i se restituie un birou parlamentar, a declarat avocatul său din Hanovra, Michael Nagel.

Comisia parlamentară pentru buget a decis în mai că Schröder - ţinta de mult timp a unor critici acerbe în Germania pentru legăturile sale cu Rusia - trebuie să renunţe la dreptul său la un birou în Bundestag, deşi urma să-şi primească în continuare pensia şi servicii de pază.

Echipa juridică a fostului cancelar susţine că decizia Comisiei pentru buget din Bundestag de a tăia finanţarea biroului parlamentar al lui Schröder şi desfiinţarea acestuia este ilegală, potrivit unei declaraţii a firmei de avocatură obţinute de dpa.

Fostul cancelar, care a fost în funcţie între 1998 şi 2005, este criticat de ani de zile pentru legăturile sale cu companii de stat ruse, fiind considerat un prieten apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Presiunea asupra lui Schröder de a se distanţa de Putin a crescut după invazia Rusiei în Ucraina.

În luna mai, Schröder anunţase în sfârşit că va părăsi consiliul de administraţie al gigantului energetic rus Rosneft. El a refuzat, de asemenea, o nominalizare în consiliul de administraţie al Gazprom, un alt gigant energetic rus.

După câteva săptămâni de analiză, partidul său de centru-stânga SPD a decis luni că nu există motive pentru excluderea sa din partid.

Comitetul din oraşul Hanovra, din nordul Germaniei, a declarat că Schröder nu a încălcat regulile de partid ale SPD prin interacţiunea cu companii de stat ruseşti, adică nu există nicio bază pentru excluderea sa sau pentru vreo altă sancţiune.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google