FOTO Doliu în lumea medicală: O fostă șefă de secție de la Spitalul Militar s-a sinucis. Descoperirea macabră a fost făcută de fiica ei
Sursă foto: pixabay.com
Tragedie în lumea medicală militară. Dr. Sînziana Lovin, medic primar de Medicină Internă și fost șef de secție la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac”, a fost găsită spânzurată în locuința sa. Descoperirea șocantă a fost făcută chiar de fiica sa, o tânără de 19 ani care a susținut recent examenul de admitere la Medicină.

Incidentul a avut loc duminică, 27 iulie 2025, în locuința din Breazu în care medicul locuia alături de fiica sa. Potrivit anchetatorilor, femeia nu prezenta urme de violență, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei exacte a morții.
Dr. Sînziana Lovin era un nume cunoscut în lumea medicală militară, cu o carieră solidă atât în sistemul civil, cât și în cel militar. A fost șefă a Secției de Medicină Internă la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” și, în ultimii ani, activa în mai multe clinici private din Iași, potrivit BZI.
Surse apropiate familiei au declarat că medicul traversa o perioadă dificilă, confruntându-se cu probleme financiare și emoționale. Cu toate acestea, vestea sinuciderii a șocat colegii și apropiații, care o descriau drept o profesionistă dedicată și o mamă devotată.
Drama nevăzută a unui medic militar: Fosta șefă de secție de la Spitalul Militar și-a luat viața, fiind descoperită de fiica de 19 ani
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurii standard în astfel de situații, iar ancheta urmează să stabilească împrejurările exacte ale tragediei.
Fiica medicului, care a fost cea care a găsit trupul neînsuflețit, a fost preluată de un echipaj de intervenție și primește în prezent sprijin psihologic.
Dr. Lovin fusese maior în cadrul Spitalului Militar și își exprimase în trecut mândria pentru alegerea carierei militare: „Am ales această carieră din respect pentru valorile în care cred și pentru instituția pe care o reprezint. Disciplina, rigoarea și determinarea m-au însoțit pe tot parcursul activității mele”.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 31 aug 21.13 min
test 2 31 aug la 21.19
test 1 seot
test 2 8 dec 2025
Un raport Eurostat dezvăluie o problemă extrem de gravă a României: Este una dintre cele mai afectate țări din Europa
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
S-a aflat ce ne 'îmbătrânește' inima: Totul pleacă din farfurie. Aceste alimente efectiv o 'torturează', abia mai reușește săraca să bată - spun specialiștii
O boală frecventă a copilăriei are un efect total neașteptat pe termen lung: Generează probleme inclusiv în viața de adult
Acces mai rapid la tratament: Cabinet de Boli Infecțioase, înființat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași
Experți: Primele orientări standardizate pentru gestionarea bolilor inflamatorii intestinale în sarcină
Model în Sănătate: 'Vindecarea începe atunci când sufletul își recapătă liniștea și speranța' - Alina Ion, fondatoarea Spitalului 'Sfântul Sava cel Sfințit'
Comentează