FOTO România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazakhstan
Sursă foto: FPIOR
România participă, începând de miercuri, la Târgul de Turism din Kazahstan (KITF), care a ajuns la a 23-a ediţie, în standul ţării noastre fiind promovate destinaţii precum Mureş, Harghita, Bucovina, dar şi Constanţa - Mamaia.

"Intrarea României în spaţiul Schengen ne-a făcut destinaţia vedetă şi în acest an, la acest Târg, la care turoperatorii din Kazahstan, Azerbaidjan, Turkmenistan şi ţări asiatice au asaltat standul României, la fel ca şi anul trecut. Dacă la orice Târg de Turism din Europa suntem "doar" o altă ţară europeană şi suntem devansaţi de standuri mari şi generoase ale destinaţiilor europene concurente, ce au bugete mult mai mari de promovare, la Târgul din Kazahstan suntem o destinaţie vedetă, întrucât reprezentăm poarta de intrare spre o experienţă de vacanţă în Europa", a declarat Corina Martin, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din Romania (FPIOR) şi consul onorific al Republicii Kazahstan în România, citată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Aceasta a subliniat că este extrem de importantă prezenţa la acest târg pentru a putea arăta destinaţiile româneşti turiştilor kazahi, "la ei acasă".
"Am propus pentru prima oară, anul trecut, ministerului public şi colegilor din industrie să începem să ne promovăm pe o piaţă extrem de importantă de turişti, neabordată de România până acum şi mulţumesc ministrului Economiei, Antreprenoriatului, Digitalizării şi Turismului, dl. Bogdan Ivan, şi colegilor din Mureş, Harghita şi Bucovina - prezenţi împreună cu noi aici, pentru că şi în acest an continuăm să mizăm pe oportunitatea şi importanţa prezentării destinaţiilor româneşti pe piaţa turiştilor kazahi, la ei acasă, prin participarea României la acest Târg", a spus Corina Martin.

Potrivit sursei citate, cea mai mare investiţie străină din Romania are câteva mii de angajaţi kazahi în rafinăriile de la Petromidia Năvodari şi Vega, Ploieşti, iar aceştia sunt vizitaţi anual familii şi prieteni, care se întorc şi povestesc despre "atracţiile turistice unice ale României". Printre favorite se află: Castelul lui Dracula de la Bran, Castelul Peleş din Sinaia, Transfăgărăşanul, Transilvania, Delta Dunării şi Dobrogea multietnică şi bogată în zona de Litoral cu staţiuni diversificate şi cu terapii Ana Aslan de repunere în formă.
În cadrul târgului s-a derulat miercuri o întâlnire oficială cu ministrul adjunct al Turismului şi Sportului din Kazahstan, Yerzhan Yerkinbayev, fiind agreată încheierea unui Memorandum de colaborare în promovare încrucişată a celor două destinaţii - România şi Kazahstan.
"Mă bucur ca am primit acceptul oficialului kazah şi vom înainta cât mai repede propunerea de organizare încrucişată de info trip-uri cu jurnalişti, bloggeri şi tur-operatori kazahi în România şi români în Kazahstan. În prezent, Portul Constanţa a devenit un centru nodal de interes major în circulaţia mărfurilor între bazinul Caucaz şi Europa de Vest, ceea ce a generat creşterea consistentă a volumului deplasărilor de afaceri între Kazahstan şi România, iar oficialii şi oamenii de afaceri kazahi descoperă cu uimire România, o ţară care nu s-a promovat până anul trecut în Kazakhstan, dar pe care îşi doresc apoi să o reviziteze ca turişti", a adăugat Corina Martin care este şi preşedinte al Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa.
Nu în ultimul rând, reprezentanta asociaţiei a susţinut că promovarea pe o piaţă de nişă poate reprezenta o reală oportunitate pentru atragerea turiştilor kazahi în destinaţiile de vacanţă şi în oraşele din Romania.
"Consider esenţial să continuăm să ne prezentăm pe o piaţă de nişă şi de o reală oportunitate - pentru a atrage turişti si vizitatori kazahi în destinaţiile de vacanţă şi în oraşele din Romania. Oamenii de afaceri sunt, şi ei, la rândul lor, turişti - dar kazahii ştiu prea puţin despre România şi despre ce ne face pe noi unici în lume, ca ţară", a mai spus secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR).
Alături de reprezentanţii destinaţiilor menţionate, în standul României se mai află Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) şi RESTO Constanţa, dar şi un binecunoscut complex hotelier din Bucovina şi turoperatorul Mistral Tours.
"Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) şi RESTO Constanţa sunt de asemenea aici, pentru a susţine destinaţiile româneşti pe care le reprezintă si promovează, în aceste zile, la Târg. Am stabilit întâlniri cu agenţii turoperatoare pe care le-am adus în Info tour în România în 2021, ne revedem să stabilim circuite şi trasee în destinaţiile noastre şi mă bucur că o avem ca invitat special şi foarte bun promotor în standul României pe doamna Mădălina Lupu, ambasador al României la Astana. Ne întoarcem cu rezultate ce vor creşte determinant circulaţia turistică între cele două ţări şi care vor atrage, în special, grupuri şi circuite cu turişti kazahi în multe din destinaţiile româneşti", a concluzionat Corin Martin, secretar general al FPIOR.
Târgul de Turism din Kazakhstan reuneşte expozanţi din multe ţări, între care pavilioanele naţionale ale Georgiei, U.A.E., Maldive, Malaysia, Thailanda, Azerbaidjan, etc., dar şi o serie impresionantă de hoteluri şi resorturi care vin să se promoveze la acest târg.
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează